Prejudiciu de 7,5 milioane de lei adus statului

De D.B.
Trei administratori ai unei societati comerciale din Timis au prejudiciat statul cu peste 7.500.000 de lei
Trei administratori ai unei societati comerciale din Timis au prejudiciat statul cu peste 7.500.000 de lei
Trei administratori ai unei societăți comerciale din Timiș, cu activitate în domeniul cerealelor, au prejudiciat statul cu peste 7.500.000 de lei. La finalizarea cercetărilor, polițiștii de investigare a fraudelor au înaintat dosarul penal, întocmit celor trei, Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În perioada 2010-2011, cei trei asociați ai societății comerciale, Cristian D. P., de 33 de ani, din localitatea Sânicolau Mare și cetățenii sârbi Radmilo M., de 57 de ani și Slavita P., de 38 de ani, nu au declarat veniturile din vânzările de cereale, în valoare de 7.589.363 lei și au diminuat obligaţiile fiscale privind impozitul pe profit cu suma de 1.214.298 lei şi T.V.A.-ul cu suma de 1.821.447 lei.

De asemenea, societatea comercială și-a diminuat profitul impozabil cu suma de 8.809.780 lei si a dedus T.V.A-ul în valoare de 2.114.437 lei folosind documentele fiscale ale unei societăți comerciale pe care Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat-o inactivă.

Prejudiciul fiind foarte mare, dosarul a fost înaintat Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru continuarea cercetărilor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor