Nu sunt primele probleme apărute la Incuboxx. Clădirea trebuia să între în reparații, la doi ani după ce s-au ivit primele nereguli. În imobilul în care funcționează diverse firme de IT&C a început să plouă de mai mult timp, iar municipalitatea a reușit abia anul acesta să finalizeze licitația pentru atribuirea lucrărilor de reparații, valoarea contractului fiind de 175.000 de lei. Lucrările vor fi efectuate de o firmă din Ploiești: Protenco Bau Profesional SRL.
Timișoreanul Corin Cârcotă a publicat pe Facebook mai multe fotografii cu centrul IT&C de pe Calea Circumvalațiunii, la scurt timp după furtuna de duminică. Plăcile din policarbonat n-au făcut față vântului care sufla în rafale puternice și s-au desprins de pe clădirea de 4 milioane de euro.
Reprezentanții primăriei susțin că luni dimineață vor fi estimate pagubele.
„Într-adevăr, fațada Incuboxx a fost afectată de această furtună. Luni dimineață urmează să se stabilească exact care sunt pagubele și care sunt pașii care trebuie făcuți urgent pentru remedierea situației”, a confirmat viceprimarul Dan Diaconu pentru tion.ro.
Centrul IT&C Incuboxx a fost inaugurat în primăvara anului 2014, după o investiţie de aproximativ 4 milioane de euro, din fonduri europene. Clădirea de birouri se doreşte a fi un incubator de afaceri pentru firmele IT&C aflate la început de drum.
[related-post post_id=”1899327″]
[related-post post_id=”1899357″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!