Suarez, un atacant de 21 de ani, şi-a mai încercat norocul prin Grecia. Probabil din cauza crizei economice a fost trimis să încerce şi varianta România. „Ştiu despre Timişoara că a jucat in prima liga şi a păţit la fel ca şi River Plate, în Argentina, echipă retrogradată”, a declarat jucătorul care a efectuat vineri doar alergări uşoare la antrenamentele echipei timişorene. El recunoaşte că a venit în România pentru a putea ajunge mai departe, în Europa. Să vedem dacă e destul de bun măcar pentru a rămâne la Timişoara.
Vali Velcea a convins un alt fotbalist să vină la Poli şi să arate ce poate. Interesant este că respectivul a fost chiar coleg, acum mulţi ani, la Bistriţa cu cel ce ar putea să-i devină antrenor. Este vorba de Florea Voicu, un jucător de 27 de ani care ultima dată a fost sub contract cu Unirea Alba Iulia. „Am fost coleg cu Velcea când el juca la Bistriţa. Nu am discutat amănunte, nu am semnat nimic, vom vedea după amicalul de mâine”, a declarat Voicu. Deşi se declară fotbalist polivalent când vine vorba de posturi, Voicu spune că a fost chemat la Timişoara pentru a încerca să fie atacant.
ACS Poli Timisoara se desparte de cel mai bun atacant, Andrei Zagrean
Citiți principiile noastre de moderare aici!