Peste 60 de masini parcate pe interzis, ridicate intr-o singura luna, la Timisoara

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
18Comentarii
Peste 60 de masini parcate pe interzis, ridicate intr-o singura luna, la Timisoara
© Foto: Poliţia Locală Timişoara
Zeci de șoferi au scos bani frumoși din buzunar pentru a-și recupera mașinile ridicate de SDM, după ce le-au parcat ilegal. Polițiștii locali continuă să dea amenzi conducătorilor auto și spun că n-au milă față de cei ce nu respectă regulile de circulație.

În ultimele două zile, oamenii legii au dispus ridicarea a șapte autoturisme staționate neregulamentar, care încurcau circulația altor autovehicule sau a bicicletelor, pe pistele dedicate. Agenții locali spun că ies zilnic pe traseu, la vânătoare de șoferi care nu dau doi bani pe semnele de circulație.

masini-ridicate-2

„Au fost luate măsuri de sancționare a conducătorilor auto și de ridicare a autovehiculelor depistate sub incidența indicatorului cu oprirea interzisă pe pistele pentru bicicliști, în stațiile mijloacelor de transport în comun, pe trecerile pentru pietoni, pe linii de tramvai ori care blochează accesul în parcări ori incinta unor imobile, în cazurile flagrante, unde oprirea sau staționarea afectează fluența circulației.

masini-ridicate-3

Cele mai multe probleme de acest gen au fost constatate pe străzile Str. Paris, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Dima, Piața Huniade, Piața Regina Maria, I.C. Brătianu, M. Eminescu, Mărăști, fiind ridicate, în ultima lună un număr de 61 de autovehicule”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

masini-ridicate-4

Amenzile pentru oprirea și staționarea în locuri nepermise sunt între 290 și 725 de lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă. În cazul în care muncitorii Societății de Drumuri Municipale ridică mașinile, șoferii trebuie să plătească o taxă de 500 de lei ca să le recupereze. Taxa de ridicare și transport este de 500 de lei, la care se adaugă 5 lei pentru fiecare zi de depozitare. În condițiile în care un șofer ajunge la mașină înainte ca vehiculul să fie urcat pe platforma angajaților de la SDM, acesta poate plăti pe loc doar 150 de lei.

Articole pe aceeaşi temă

La Timisoara se incurajeaza ridicarea masinilor. SDM face bani frumosi pe spatele soferilor ilegalisti



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor