Pasarea Rock concerteaza la Timisoara

De S.P.D.
Reactualizat la:
13Comentarii
Pasarea Rock concerteaza la Timisoara
© TION - Ovidiu Lipan-Ţăndărică
După premiera absolută a operei rock „Meșterul Manole”, Josef Kappl, Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan-Ţăndărică revin pe scena Filarmonicii Banatul, de data aceasta cu Pasărea Rock. Cei trei foști membri ai legendarei formații Phoenix îi au alături, în cel mai nou proiect muzical al lor, pe Vlady Cnejevici la clape, pe violonistul Mani Neumann și pe chitaristul Teo Boar.

Evenimentul va avea loc luni, 14 aprilie 2014, de la ora 18, în sala Capitol.

Repertoriul anunțat pentru concertul Pasărea Rock include compoziţii de pe albumul „Cantafabule”, hituri din repertoriul lui Mircea Baniciu, şi piese reorchestrate, operă simfo – rock „Meşterul Manole”, care a avut premiera în 30 noiembrie 2013, la Filarmonica.

„Acestora li se adaugă noi piese rock cu influenţe din folclorul universal, compuse special pentru acest proiect şi care combină sunetul anilor 1970 cu sound-ul secolului al XXI-lea, trecând prin filtrul personal al fiecăruia dintre cei trei muzicieni”, mai precizează promotorii proiectului.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor