Orchestra Filarmonicii Altenburg – Gera, în concert la Timișoara

Orchestra Filarmonicii Altenburg – Gera, în concert la Timișoara
© foto: arhhivă
Filarmonica de Stat ”Banatul” din Timișoara împreună cu Orchestra Filarmonică Altenburg Gera/Germania are plăcerea de a vă invita în 1 noiembrie, ora 19.00, la Sala Capitol a Filarmonicii de Stat ”Banatul” din Timișoara la concert în cadrul proiectului Muzica viitorului – o punte înspre Europa de Est. Proiectul se bucură de Înaltul Patronaj al Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti şi al Ambasadei României la Berlin.

Programul de vineri, 1 noiembrie, al „Concertului orașe partenere” va cuprinde Simfonia nr. 3 de Gustav Mahler în interpretarea de excepție a Orchestrei Filarmonice Altenburg Gera, a Filarmonicii Banatul Timişoara, a corului feminin al Filarmonicii Banatul Timişoara, a corului de copii al Colegiului Naţional de Artă ”Ion Vidu” și al mezzosopranei Aura Twarowska. La pupitrul dirijoral se va afla Laurent Wagner.

Intrarea la concert este liberă. Invitațiile pentru acces se pot ridica de la casieria Filarmonicii “Banatul”, cu o ora înaintea fiecărui concert sau recital, indiferent de ziua săptămânii.

Program:

  • luni, miercuri și vineri, între orele 10:00 – 14:00
  • marți și joi, intre 14:00 – 19:00

(154569)




Regulament de plasare a anunturilor