Mai mulți timișoreni s-au trezit, luni dimineață, cu un miros puternic de clor în case, din cauza apei de la robinet. Oamenii spun că mirosul este mai rău decât cel întâlnit vara la ștranduri, dar specialiștii de la Aquatim spun că nu este nimic ieșit din comun și că apa este foarte potabilă.
„Apa este în parametri, dar când sunt perioade de viitură, când se topește zăpada, dozajul clorului se face la limita superioară, pentru a preveni probleme. Punem mai mult, dar în parametri, suntem în limite. Acum deja s-a schimbat tipologia de apă care a intrat în uzină, de fapt e vorba de intrarea apei în uzină, deja s-a schimbat, nu vor mai fi probleme în scurt timp. Clorul este un semn de potabilitate al apei, până la urmă, este un rău necesar. Grav este să nu fie clor, lipsa clorului ar putea să creeze probleme de eventuale nepotabilități. Este foarte potabilă apa, așa se întâmplă în perioade de viituri”, a explicat Ilie Vlaicu pentru tion.ro.
70% din apa ce ajunge la robinetele timișorenilor vine din Bega, iar 30% este apă de adâncime. Apa pleacă spre casele timișorenilor de la Stația de tratare „Bega”, dar și de la stațiile din Urseni și Ronaț, unde este tratată apa provenită din foraje.
UPDATE. Aquatim revine cu precizări: O concentrație de 10 ori mai mare a clorului în apă este considerată fără risc pentru sănătate
Reprezentanții societății de apă și canal spun că dozajul de clor este aproape de limita superioară prevăzută de legislația națională pentru apa potabilă la ieșirea din stația de tratare, de 0,5 mg/l.
„Conform Ghidului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru calitatea apei potabile, o concentraţie de 10 ori mai mare a clorului în apă, de 5 mg/l, este considerată fără risc pentru sănătate, în cazul consumului pe toată durata vieţii. S-a procedat astfel din cauza topirii zăpezii, care a dus la creșterea turbidității apei brute (încărcarea cu suspensii a apei brute)”, spun cei de la Aquatim.
Ei motivează creșterea concentrației de clor prin prevenirea de focare, susținând că „o apă potabilă nedezinfectată corespunzător poate fi un focar de boli grave, în timp ce tocmai prezența clorului oferă garanția unei ape potabile sigure”.
„Clorul este un element de siguranţă, iar furnizorii de apă sunt obligați să asigure prezenţa clorului rezidual liber în apă, în orice punct al reţelei de distribuţie. De asemenea, dozele de clor folosite în tratarea apei potabile nu au efecte secundare asupra sănătății. Singurele probleme sunt legate de miros și de gust. Mai precizăm că apa potabilă din Timișoara este și a fost în permanență în parametri normali și nu prezintă niciun pericol pentru sănătate”, explică oficialii societății de apă și canal.
Aquatim monitorizează permanent calitatea apei în rețeaua de distribuție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!