Ministrul Mediului Grațiela Gavrilescu s-a întâlnit joi la Timișoara cu președintele Consiliului Județean Timiș Călin Dobra, cu primarul urbei de pe Bega Nicolae Robu și cu prefectul de Timiș Eva Andreaș.
„Municipiul Timișoara trebuia să construiască demult o stație de compostare. Lucrul acesta nu s-a făcut. Am cerut primarului Timișoarei ca în convocarea primului consiliu municipal să pună pe ordinea de zi asumarea de către consilierii municipali, bineînțeles și ceea ce înseamnă parte financiară, a construcției acestei stații de compostare. Domnul primar și-a luat angajamentul că în prima parte a lunii iunie sau cel târziu până la sfârșitul lunii iunie va pune pe ordinea de zi această hotărâre privind construirea stației de compostare”, a spus ministrul la Timișoara.
Ministrul Mediului s-a referit și la situația Retim, societate care a fost amendată de Garda de Mediu pentru că, după curățenia de primăvară, au rămas rampe de gunoi neridicate.
„Am rămas stupefiată când în momentul în care mi-a fost prezentată situația operatorului care ar fi trebuit să colecteze acele deșeuri la Arad, am aflat că de fapt este o societate care are origini la Timișoara. Mai mult, acțiunile Consiliului Local Timișoara sunt în număr de 50% privind această societate. Atunci am hotărât ca firma Retim să fie controlată de către Garda Națională de Mediu atât la Timișoara, cât și la Lugoj, unde începe să-și desfășoare activitatea, și bineînțeles la Arad.
Comparativ cu Aradul, Timișoara nu era la același nivel de neridicare a deșeurilor produse de către populație, nu am putut însă să stau impasivă la modul în care acum aproximativ trei săptămâni și pe străzile Timișoarei, și inclusiv astăzi, nu se reușește ca această cantitate de deșeuri produsă să fie ridicată în timp, conform unui grafic care ar trebui să fie controlat de către instituțiile care sunt în directă colaborare, prin contract, cu această societate”, a spus Grațiela Gavrilescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!