Mars de protest fata de desfiintarea spitalului din Buzias

De B.A.M.
Reactualizat la:
6Comentarii
Protest
Protest
„Unitate închisă, activitate medicală suspendată” – asta scrie pe uşa spitalului din oraşul Buziaş, judeţul Timiş. De Ziua Mondială a Sănătăţii, joi, liberalii au organizat un marş de protest faţă de închiderea spitalului din staţiunea timişeană. 

Aproximativ 30 de liberali, majoritatea tineri, au protestat, joi, la Buziaş, faţă de decizia ministerului Sănătăţii de a desfiinţa spitalul din localitate. Primăria din staţiunea timişeană a amplasat mai multe bannere pe strada principală şi pe sediul administraţiei locale pe care scrie „Locuitorii din Buziaş cer ca spitalul să rămână în oraş”. 

Viceprimarul localităţii, Petru Florian Aldan, susţine că a adunat o listă cu 5.000 de semnături de la locuitorii din zonă care nu doresc închiderea unităţii spitaliceşti. De asemenea, Consiliul Local Buziaş a votat recent o hotărâre prin care îşi manifestă dorinţa ca spitalul să fie transformat într-un centru de permanenţă care să asigure urgenţele medicale pentru locuitorii oraşului, însă autorităţile locale recunosc că nu au destui bani pentru a susţine financiar această instituţie medicală. 

Pe de altă parte, vicepreşedintele PNL Timiş Ionel Patrichi, unul din organizatorii marşului de protest organizat de Ziua Mondială a Sănătăţii, susţine că închiderea spitalului din Buziaş nu numai că va afecta locuitorii din zonă, care în cazul unei urgenţe medicale vor fi nevoiţi să aştepte şi 40 de minute după o salvarre, dar şi staţiunea timişeană, recunoscută ca fiind un cunoscut loc de refugiu pentru cei cu afecţiuni cardiovasculare şi care astfel va pierde turişti. La spitalul din Buziaş, niciun cadru medical nu a vrut să stea de vorbă cu reporterii sosiţi la faţa locului, însă pe uşă se află un afiş pe care scrie „Unitate închisă, activitate medicală suspendată”.

În timpul marşului de protest, care potrivit viceprimarului din Buziaş nu a fost oficial autorizat, liberalii au împărţit pliante locuitorilor, prin care i-au invitat să scrie o scrisoare prefectului de Timiş, Mircea Băcală, sau ministrului Sănătăţii, Cseke Attila, prin care să ceară spitalul înapoi. Toate scrisorile vor fi colectate de liberali în data de 16 aprilie şi vor fi trimise apoi autorităţilor locale şi centrale.

B.A.M.

Protest fata de inchiderea spitalelor in Timis

 




6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor