Maestrul Radu Beligan va juca Lectia de violoncel la Timisoara

De S.P.D.
Maestrul Radu Beligan va juca Lectia de violoncel la Timisoara
© TION - Radu Beligan
Publicul timișorean va avea extraordinarul prilej de a-l vedea pe Radu Beligan jucând piesa scrisă special pentru el, la cea de-a 95-a aniversare. Maestrul, care a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai longeviv actor în activitate, a fost invitat de Doina Popa, președinta Fundației Culturală Artmedia, cu „Lecția de violoncel”, la Timișoara.

Radu Beligan, care este și nașul Fundației Artmedia, a acceptat cu plăcere invitația, urmând ca evenimentul să se desfășoare în 7 aprilie 2014, pe scena Operei din Timișoara.

Născut în 14 decembrie 1918, chiar de Ziua Sfântului Filimon – protectorul artiștilor, după cum subliniază echipa Teatrului Metropolis, Radu Beligan joacă Lecția de violoncel alături de fiica sa Lamia Beligan și de Marius Manole, Tania Popa/Rodia Ionescu și Mona Radu. Regia, ilustrația muzicală și light-designul spectacolului sunt realizate de Felix Alexa. Piesa, scrisă de Mona Radu special pentru a-l sărbători pe Radu Beligan la 95 de ani, a avut premiera absolută în 16 decembrie 2013, la Teatrul Metropolis, acolo unde ilustrul actor român este director onorific.

„Ajuns la vârsta la care fiecare zi e un dar ceresc, pot spune, cu toată sinceritatea, că este minunat să ai 95 de ani şi să fii pe scenă alaturi de crema tinerei generaţii. Lecţia de violoncel mi-a oferit prilejul unor întâlniri profesionale extraordinare: de la textul scris special pentru mine, cel mai bun text pe care l-am citit în ultimii 20 de ani, la plăcerea de a juca, încă o dată alături de talentata mea fiică, Lamia, cu care mă mândresc şi pe care o preţuiesc pentru calitaţile ei umane şi profesionale, de la întâlnirea pe care mi-o doream de mult cu strălucitul regizor Felix Alexa, la bucuria de a împărţi scena cu Marius Manole, de care nu se poate vorbi ca de o speranță a tinerei generaţii, ci ca de unul dintre cei mai mari actori români ai secolului, fără a uita să le amintesc pe mai tinerele mele colege, Tania Popa şi Rodica Ionescu, care m-au impresionat prin seriozitatea şi profesionalismul lor. Pentru toate acestea şi pentru multe altele, pot numi Lectia de violoncel ma chanson de cygne (n.r. cântecul meu de lebădă), un cântec pe care sper că o să-l cânt multă vreme”, a mărturisit Radu Beligan, citat de Teatrul Metropolis



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !