Legea mirosurilor a intrat in dezbaterea Parlamentului. Vizate sunt si companii din Timisoara

De Bogdan Marta
21Comentarii
Legea mirosurilor a intrat in dezbaterea Parlamentului. Vizate sunt si companii din Timisoara
© foto: arhiva
Legea mirosurilor, care ar trebui să ducă la ameliorarea poluării olfactive produsă inclusiv de unele companii din Timișoara, a intrat în dezbaterea Parlamentului și ar putea fi adoptată chiar în această primăvară. Propunerea a fost făcută de reprezentanții USR Timișoara.

Potrivit reprezentantului USR Timiș Rodica Militaru, odată adoptată, legea prevede sancțiuni drastice pentru fabricile care poluează olfactiv, acestea putând ajunge chiar și la retragerea autorizației de funcționare.

„În 22 decembrie, senatorii și deputații USR au depus în Parlament legea monitorizării și asigurării mirosurilor. Operatorii economici care pot produce disconfort olfactiv vor fi obligați să aibă planuri pentru diminuarea acestor disconforturi. Nerespectarea măsurilor poate conduce la suspendarea temporară sau chiar definitivă a autorizației de funcționare”, a spus Rodica Militaru.

Conform acesteia, autoritățile locale vor putea controla preventiv sau la sesizarea publicului fabricile care emană mirosuri. Ea a precizat că în februarie legea ar trebui să intre în dezbaterea comisiilor de specialitate, având deja susținerea mai multor partide și chiar a Ministerului Mediului.



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor