La Timisoara a venit din nou circul!

De M. Hoster
6Comentarii
La Timisoara a venit din nou circul!
© TION: La Timisoara a venit din nou circul!
În perioada 13 – 22 martie 2015, circul poposeşte în parcarea principalului centru comercial din Timişoara, pregătind nenumărate surprize distractive. Cei mici vor avea ocazia să admire numerele de dresură la care participă elefanţi, dromaderi, ponei şi animale exotice. Printre acestea se remarcă Mandra şi Rina, două femele elefant care au vârste de aproximativ 45 de ani.


Unul dintre cele mai interesante momente este cel în care intră în scenă reptilele. Crocodili de până la 2,5 metri lungime, şerpi de mari dimensiuni, o broască ţestoasă uriaşă de peste 35 de ani, iguane şi alte reptile vor face demonstraţii captivante pentru cei prezenţi.

Spectacolul va fi condimentat cu acrobaţii la înălţime, numere de echilibristică, hula hoop, jongleriişi farse. Nu va lipsi nici clovnul, gata să aducă zâmbete cu momentele sale de interacţiune cu publicul. Fiecare reprezentaţie durează două ore, iar în pauză copiii vor putea să urce pe elefanţi şisă călărească poneii.

Circus Gärtner va avea câte un spectacol zilnic, la ora 18.00. Sâmbăta şi duminica vor fi şi reprezentaţii suplimentare, de la ora 15.00.

 



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor