Jandarmii din Timisoara isi sarbatoresc ziua la mall

De B.A.M
Reactualizat la:
1Comentariu
Jandarmii din Timisoara isi sarbatoresc ziua la mall
Jandarmeria Română aniversează, săptămâna aceasta, 164 de ani de la înfiinţare. Prilej de sărbătoare pentru jandarmii din Timişoara, care vor organiza, la mall, mai multe exerciţii tactice şi le vor prezenta timişorenilor – mici şi mari – echipamentele din dotare.

Deşi Ziua Jandarmeriei se sărbătoreşte în fiecare an pe 3 aprilie, programul pus la cale de jandarmii din Timişoara va începe miercuri, 2 aprilie, de la ora 14:00, la mall. Timişorenii care se vor afla în zonă vor putea asista la exerciţii tactice şi demonstraţii de dresaj canin, exerciţii de arte marţiale, intervenţie şi luptă, precum şi la prezentări ale echipamentelor din dotarea acestei instituţii.

„De asemenea, cu acordul părinţilor, copiii pot participa activ la desfăşurarea unor procedee de alpinism, cum ar fi coborârea în rapel şi tiroliană”, spun reprezentanţii jandarmilor timişoreni.

 Programul va dura patru ore şi se va încheia la ora 18:00.

Joi, de Ziua Jandarmeriei, începând cu ora 11.00, la sediul unităţii, în prezenţa oficialităţilor oraşului, a cadrelor militare, rezerviştilor şi a numeroşi invitaţi, se va desfăşura o ceremonie militară la finalul căreia vor fi recompensaţi jandarmii cei mai valoroşi ai unităţii.

 

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor