Iranian prins de politisti in timp ce incerca sa treaca ilegal granita din Romania in Serbia

De Raoul Jurchela
Iranian prins de politisti in timp ce incerca sa treaca ilegal granita din Romania in Serbia
© Tion: arhiva
Probleme mari pentru un bărbat în vârstă de 33 de ani, cetățean iranian, solicitant de azil în România. El este cercetat penal, după ce a fost prins de polițiști că încerca să treacă ilegal granița din țara noastră în Serbia.

Tânărul din Iran a fost depistat de polițiștii de frontieră din Jimbolia, duminică dimineață. Se deplasa în apropierea graniței, dinspre România spre Serbia, și nu își justifica prezența în zonă.

„Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică, în urma căreia au depistat un cetățean străin care nu își justifica prezența în zonă, fiind preluat şi transportat la sediul instituției pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că este vorba de un cetățean din Iran, în vârstă de 33 ani, solicitant de azil în România. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun”, transmit polițiștii de frontieră.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !