Ioan Holender conduce Asociatia Timisoara Capitala Culturala a Europei

De S.P.D.
Reactualizat la:
Asociatia Timisoara Capitala Culturala a Europei
Asociatia Timisoara Capitala Culturala a Europei
Ioan Holender este președintele Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, a anunțat, în numele Comitetului Director al acesteia, Emil Cristescu. Uniunea Europeană va schimba criteriile și metodologia de acordare a acestui titlu, iar  Timișoara ar putea candida ca zonă metropolitană sau chiar ca entitate euroregională, susține primarul Gheorghe Ciuhandu.

”Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană există oficial, are identitate juridică, iar structurile ei sunt funcționale”, a declarat Ada Hausvater, directorul Teatrului Național Timișoara și inițiatoarea asociației comunitare. Adunarea Generală a Asociației, găzduită joi de Sala 2 a TNT, a fost precedată, miercuri, de o sedință a Comitetului Director, în care au fost luate câteva decizii importante. Ioan Holender a fost ales președinte al asociației, ilustrul ex-director al Operei de Stat din Viena acceptând numirea și misiunea. Comitetul Director va organiza un concurs de creație pentru realizarea siglei și a altor elemente vizuale de identitate a Asociației și va angaja un director executiv. Interimar, până in 25 decembrie 2011, postul a fost acceptat de Corina Răceanu.

”Trebuie să vă spun că la nivelul Uniunii Europene au avut loc consultări pentru schimbarea meotodologiei de acordare a titlului de Capitală Culturală după 2019. Comisia Europeană va ține seama de aceste consultări, după 2019 se schimbă această procedură, propunerea pentru noua metodologie va fi înaintată Parlamentul Europei. Conform sondajului realizat cu prilejul acestor consultări, doar 27% au dorit ca orașele să dețină în continuare acest titlu, în vreme ce 32% consideră că el trebuie acordat zonelor metropolitane, iar 35% optează chiar pentru regiuni. Ținânt seama de acest trend, dacă se va ajunge la un astfel de criteriu, Timișoara ar putea candida împreună cu Arad, cu Szeged și cu Novi Sad, ca entitate euroregională. Avem un avantaj fantastic să avem o structură bine construită, Euroregiunea DKMT, pentru această candidatură! La aceste consultări au participat 219 instituții din 34 de țări, iar România a avut reprezentanți doar din București și din Timișoara”, a subliniat primarul Gheorghe Ciuhandu.

În cadrul întrunirii de joi au fost evaluate resursele financiare și s-a luat decizia de a se depune proiecte pentru finanțare atât către bugetele locale, cât și pentru a accesa fonduri europene. De asemenea, s-a stabilit ca în 24 noiembrie, de la ora 15, în sala de consiliu a Primăriei Timișoara, să se desfășoare o întâlnire publică între Comitetul Director al Asociației și cei care se ocupă de realizarea Planului Urbanistic General.

Foto (c) fotosen.ro

Ioan Holender sustine candidatura Timisoarei la titlul de Capitala Culturala a Europei

 




0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase