Incaltaminte contrafacuta si produse de contrabanda, descoperite la o razie a Sectiei 3 Politie

De Raoul Jurchela
Incaltaminte contrafacuta si produse de contrabanda, descoperite la o razie a Sectiei 3 Politie
© Incaltaminte contrafacuta si produse de contrabanda, descoperite la o razie a Sectiei 3 Politie
Acțiune de amploare, în acest weekend, pe raza Secției 3 Poliție din Timișoara. Oamenii legii au făcut mai multe controale în zona de competență de unde au confiscat zeci de perechi de încălțăminte contrafăcută, dar și alcool de contrabandă.


La acțiune au participat polițiști de la Secția 3, Proximitate, Investigații Criminale, dar și Jandarmi.

„Poliţiştii au acţionat pentru identificarea persoanelor pretabile la săvârşirea de infracţiuni stradale cu sau fără violenţă, identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii, bunurilor ce pot proveni din săvârşirea de infracţiuni, precum şi combaterea tuturor faptelor antisociale. Au fost legitimate 47 de persoane şi verificate în baza de date 28 de autovehicule. Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru încălcarea normelor rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de aproape 2.800 de lei. Totodată, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării un permis de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare”, transmit oamenii legii.

În cadrul acțiunii un tânăr de 27 de ani din județul Galați a fost prins în timp ce vindea într-o piață 23 de pantofi sport contrafăcuți.

Într-o altă piață au mai fost descoperite și două femei care vindeau 19 litri de alcool de contrabandă. Atât tânărul, cât și femeile s-au ales cu dosare penale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase