Comisarul-şef Daniel Langă, şeful Secţiei 3 de Poliţiei, îşi face bagajele şi se pregăteşte să părăsească unitatea pe care o conduce. Nu pentru că şi-ar fi dat demisia, aşa cum s-a întâmplat atunci când conducea Secţia 2, ci pentru că a devenit adjunctul şefului Poliţiei Municipiului Timişoara.
Acțiune de amploare, în acest weekend, pe raza Secției 3 Poliție din Timișoara. Oamenii legii au făcut mai multe controale în zona de competență de unde au confiscat zeci de perechi de încălțăminte contrafăcută, dar și alcool de contrabandă.
Luni, 6 mai, vă puteți bucura de ultima zi la târgurile de Paști din oraș sau să participați cu cei mici la o vânătoare de ouă.
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, potrivit AGERPRES.
Un tânăr a fost descoperit mort în apartamentul său, în zona Fabric din Timișoara, după ce apropiații i-au anunțat pe oamenii legii că de câteva zile nu au reușit să mai dea de acesta.
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, potrivit AGERPRES.
2
Mitropolitul Banatului ÎPS Ioan transmite mesajul său de Paști către credincioși.
Deși este unul dintre cele mai vechi locuri în care au trăit oamenii, Insula Paștelui a rămas, istoric vorbind, și unul dintre cele mai izolate. Cel puțin față de civilizația vestică, fiind descoperit de europeni de abia în secolul XVIII. Deși cunoscut în cultura populară pentru statuile fețelor umane gigant, insula reprezintă mult mai mult de atât. Chiar și arhicunoscutele statui au o valoare mai mare decât cea pur estetică.
1
Mii de timișoreni, de la mic la mare, au decis să meargă la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din centrul orașului.
9
Duminică puteți să vă bucurați de o plimbare în centrul Timișoarei sau de un recital de pian.