Hristos a Inviat! Timisorenii, la Catedrala, pentru a lua lumina

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
19Comentarii
Hristos a Inviat! Timisorenii, la Catedrala, pentru a lua lumina
© foto: Constantin Duma
„Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând”. Această frază s-a auzit la miezul nopții în zona Catedralei Mitropolitane din Timișoara și în bisericile din România. Oamenii au venit să ia lumină de Paști la Catedrala din urbea de pe Bega și în bisericile din oraș.

Lumina Sfântă a fost adusă la Timișoara de la Ierusalim, cu un avion special. Sfânta Lumină a fost adusă prima dată la București, apoi un preot, cu un avion special, a adus lumina în urbea de pe Bega. Credincioșii din Timișoara au venit să ia lumină la miezul nopții, la slujba de Înviere.

Mulți oameni au fost prezenți, ca de obicei, la slujba de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Au venit să ia lumină și să celebreze Învierea Domnului. După ce au luat lumină, participanții la slujbă s-au îndreptat spre casă ori la rude, iar unii dintre aceștia au ales să asiste la întreaga slujbă de Înviere.

De asemenea, timișorenii s-au adunat în număr mare și la bisericile din cartiere.

Din această noapte şi până la Înălţarea Domnului, timp de 40 de zile, salutul creştinilor ortodocşi este „Hristos a înviat!”, iar aceştia îşi răspund cu „Adevărat a înviat!”.



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor