Elevii intra in greva si cer mai multi bani pentru educatie

De T. Ex.
1Comentariu
Elevii intra in greva si cer mai multi bani pentru educatie
Elevii din România vor intra, în această săptămână, în grevă japoneză. Miercuri şcolarii vor purta la cursuri banderole albe, iar în unele judeţe, după şcoală, ei vor protesta alături de studenţi. Elevii cer suplimentarea bugetului educaţiei.

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) este cel care a demarat acţiunile de protest şi în învăţământul preuniversitar. După ce studenţii au început protestele pentru a cere o finanţare mai mare pentru educaţie, elevii au decis să se manifeste şi ei. Miercuri este grevă japoneză, cu banderole albe în toate şcolile din România.

Elevii cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru educaţie, dotarea modernă a unităţilor de învăţământ, decontarea transportului pentru navetişti şi majorarea alocaţiei lunare.

„Există numeroase cazuri în care şcolile nu au autorizaţie sanitară de funcţionare şi nu au beneficiat de fonduri pentru reabilitarea bazei materiale. În mediul rural, există încă şcoli cu toalete în curte şi fără apă potabilă. De asemenea, în unele situaţii, şcolile sunt încălzite cu sobe vechi şi degradate. Potrivit standardelor europene, pentru a asigura un mediu de învăţare adecvat, unităţile de învăţământ trebuie să aibă în dotare laboratoare, biblioteci, baze sportive, săli de clasă dotate corespunzător, dar şi spaţii destinate activităţilor extra-curriculare”, se arată într-un comunicat emis de Consiliul Naţional al Elevilor.

Elevii le reamintesc guvernanţilor că alocaţia pe care o primesc şcolarii este de nici măcar 10 euro lunar. Pentru a ne alinia standardelor europene, alocaţia elevilor trebuie să crească, fiind acum pe ultimul loc în UE. Cea mai mare alocaţie pe care o primesc şcolarii se alocă în Luxemburg şi este de 800 de euro lunar.

„Elevii sunt beneficiarii direcţi ai sistemului educaţional, cei care se supun normelor prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale, în timp ce Guvernul nu îşi respectă propriile asumări şi angajamante faţă de aceştia şi de sistemul educaţional, prin acordarea a 6% din PIB pentru educaţie. Educaţia este considerată ca fiind o prioritate naţională, însă nu a fost tratată corespunzător”, a se mai menţionează în comunicatul CNE.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor