Deputat USR despre autostrada terminată și închisă circulației: Acești 43 de kilometri sunt extrem de importanți pentru România

De Adrian Panduru
14Comentarii
Deputat USR despre autostrada terminată și închisă circulației: Acești 43 de kilometri sunt extrem de importanți pentru România
© foto: Asociația Pro Infrastructură
Deputatul USR Cătălin Drulă trage un semnal de alarmă vizavi de recepția lucrărilor la autostrada Lugoj-Deva. Concret, recepția s-a făcut luni pe lotul patru, iar pe lotul 3 a fost amânată din cauza unor lucrări neconforme.

Drulă acuză reprezentanții CNAIR și pe ministrul Transporturilor de „circ mediatic” pentru că aceștia ar refuza să facă recepția lotului 3.

„La 6 ani de la debutul lucrărilor la Autostrada Lugoj – Deva loturile 3 și 4, am ajuns la momentul deschiderii circulației, după nenumărate întârzieri, cauzate de indolența și incompetența autorităților (nu de urși sau lilieci). Recepția lucrărilor fusese programată pentru ieri, 12.08.2019, însă ministrul Cuc împreună cu cei din CNAIR au început un nou circ mediatic, refuzând să facă recepția lotului 3. (…) Acești 43 de kilometri de autostradă sunt extrem de importanți pentru România, ca parte din coridorul european Constanța-Nădlac. Practic, după deschidere am avea autostradă continuă de la Sibiu la Nădlac, cu excepția unui sector de 9 km din Lugoj-Deva lot 2 (cel cu vestitele tuneluri) care abia de o lună este în relicitare”, a scris Drulă pe Facebook.

Drulă se referă și la drumul național paralel DN7 și apoi DN68A, unde se circulă îngrozitor în perioadele aglomerate și sunt numeroase accidente cu victime.

„Avem numeroase filmări de la sol și din drone care arată că autostrada este perfect circulabilă și sigură. Orice lipsuri și probleme ar exista (și întotdeauna există la o construcție de asemenea amploare), se rezolvă în lunile de după deschiderea traficului, de altfel există și un mecanism tehnic prevăzut special pentru asta – anexa la procesul-verbal de recepție a lucrărilor. Întârzierea deschiderii circulației este cel puțin iresponsabilitate. Dar mai degrabă corupție. Toată povestea miroase a șantaj și șpăgi. Probabil nedate (cât/cui trebuie). La fel ca la Sebeș-Turda lot 3 unde autostrada a fost ținută 8 luni închisă, ca apoi (cu minime remedieri, mai mult de ochii lumii) să fie deschisă fără probleme”, transmite Drulă, pe Facebook.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor