Consult ginecologic gratuit pentru femeile din Timisoara

De Valentin Rusu
6Comentarii
Consult ginecologic gratuit pentru femeile din Timisoara
© TION - Consult ginecologic gratuit pentru femeile din Timisoara
Societatea Română de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie susține, începând cu luna februarie 2014, campania de informare, educație și comunicare medicală privind sănătatea femeii: Zilele V – Protejează-ți feminitatea!

Este o campanie națională ce va cuprinde pe lângă informare/educație medicală, consult ginecologic de rutină și diagnostic gratuit pentru depistarea și tratarea infecțiilor vaginale.

Începând cu luna februarie 2014, în 22 clinici medicale din 16 orașe: București, Brașov, Constanța, Craiova, Focșani, Iași, Suceava, Bacău, Satu Mare, Timișoara, Pitești, Oradea, Cluj Napoca, Ploiești, Târgoviște și Arad, medicii ginecologi vor oferi sesiuni de informare medicală privind sănătatea femeii, consultații ginecologice de rutină și diagnostic gratuit pentru depistarea și tratarea corectă a infecțiilor vaginale.

„Automedicația este o problemă de sănătate publică în România. Importanța unui consult medical și riscurile automedicației nu sunt conștientizate de mare parte dintre paciente și, de cele mai multe ori, sănătatea devine o prioritate doar atunci când este amenințată. Consultația ginecologică de rutină, însoțită de cele mai multe ori de o ecografie transvaginală, este recomandată periodic, cel puțin de două ori pe an la persoanele tinere, active sexual și o dată pe an pentru femeile aflate la menopauză”, spune prof. dr. Radu Vlădăreanu, președintele Societății Române de Ultrasonografie în Obstetrică și Ginecologie.

Campania este una de informare medicală privind sănătatea femeii, dar și de screening privind infecțiile vaginale, deoarece se estimează că, la un moment dat, până la 78% dintre femei vor avea o floră vaginală dezechilibrată, deși nu prezintă simptomele clasice, iar cazurile de infecții vaginale rămân nediagnosticate și există foarte multe femei care preferă să se trateze singure, în loc să meargă la medic.

La nivel mondial, pe an sunt raportate aproximativ 5-10 milioane de vizite la medicul ginecolog, cele mai multe fiind asociate cu vaginite (infecţii genitale inferioare). Vaginitele infecţioase sunt infecţii vaginale asociate cu un agent patogen străin și se împart în : vaginite micotice (numite micoze vaginale sau vaginite fungice), vaginite bacteriene, vaginite mixte (micotică + bacteriană) și infecții cu transmitere sexuală. Dintre acestea, un procent important (24,6 %) îl reprezintă infecțiile mixte. Vaginitele duc la alterarea calităţii vieţii și au un risc crescut de recăderi şi recidive. Prezintă un tablou deseori acut, sever (cu inflamaţie locală), leucoree (scurgeri vaginale), prurit, iritaţie, disconfort, furnicături, durere, senzaţii de arsură, disurie (arsuri micţionale) și dispareunie (durere în timpul raporturilor sexuale). De aceea, în cazul apariției simptomelor de infecție vaginală este foarte importantă programarea de urgență a unui consult medical în cel mult o săptămână de la apariția simptomatologiei. De asemenea, un tratament corect este esențial pentru vindecare și prevenirea recurenței.

Consultațiile gratuite se fac doar pe bază de programare telefonică, iar la Timişoara au loc la Clinica Medicală Progyn (http://www.progyn.ro/), Centrul Medical Al Jobory (http://www.dr.aljobory-medicalcenter.ro/ro/contact-ro), Clinica Medicală Gyniclinique (http://gyniclinique.ro/).

 



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor