Consilier local PSD: Nicolae Robu – primul primar huiduit la scena deschisa de subalterni

De Adrian Panduru
7Comentarii
Consilier local PSD: Nicolae Robu – primul primar huiduit la scena deschisa de subalterni
© TION: Consilier local PSD: Nicolae Robu - primul primar huiduit la scena deschisa de subalterni
Alfred Simonis, liderul grupului de consilieri locali PSD din Timişoara, declară că a fost martorul uneia dintre cele mai mari nedreptăţi în ultimul plen, respectiv, spune acesta, refuzul primarului Timişoarei Nicolae Robu de a le majora salariile funcţionarilor publici din instituţia pe care o conduce.

„Am trăit la plenul de la sfârşitul săptămânii trecute una din cele mai mari nedreptăţi la adresa unor funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Am văzut cum Nicolae Robu aplică discreţionar prevederile legale, am văzut cum un primar care se declară liberal, şi care încă este unul din liderii PNL, refuză majorarea salarială invocând inechităţi profesionale şi sociale. Ce legătură au acestea cu liberalismul? Lucrurile sunt cât se poate de simple. Există o lege pe care dumneavoastră o încălcaţi fără niciun fel de problemă sau resentiment. Astfel, art 1 alin. 5 indice 2 din OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2015 completată prin OUG 27/2015, prin hotărâre a Consiliului Local, prevede majorarea salariilor”, spune Simonis.

Acesta crede că motivarea Compartimentului Juridic de respingere a proiectului de HCL nu se susţine şi contravine prevederilor art 1 alin 5 indice 2 din OUG 83/2015, coroborate cu cele ale Legii 215/2001 privind administraţia publică locală. De asemenea, conform prevederilor art 6 alin. 4 din Legea 284/2010, primarul stabileşte salariile în condiţiile legii, emiţând dispoziţii individuale privind încadrarea salarială, în cazul de faţă în condiţiile stabilite prin HCL.

„Nedorind să respectaţi prevederile legale, nu faceţi decât să arătaţi încă o dată că sunteţi un nostalgic al comunismului şi al modului dictatorial de a conduce. Aţi mai reuşit, totodată, să fiţi artizanul unei premiere timişorene: primul primar huiduit la scenă deschisă de angajaţii Primăriei chiar în şedinţa de plen a Consiliului Local. Domnule Robu, daca tot aţi vorbit de echitate, vă cer să le explicaţi timişorenilor cât de echitabil este faptul că aţi suplimentat numărul angajaţilor aparatului propriu din Primărie cu 70 de posturi, dintre care 90% sunt membrii PNL? Cât de echitabil este faptul că o celebră domnişoară, fost consilier personal, este şi şef de birou în Primăria Timişoara, dar şi membru al unui consiliu de administraţie la una din societăţile din subordinea Consiliului Local? Cât de echitabil este faptul că şoferul dumneavostră, cunoscutul Vasile, câştigă dublu faţă de un funcţionar al Direcţiei Fiscale care se deplasează şi la executări care, uneori, presupun riscuri? Dumneavostră, domnule Robu, nu vă pasă de oameni, nu vă pasă de cât de profesionişti sunt, nici de cât de mult sau puţin câştigă. Dumneavoastră vă pasă doar de cât de slugarnici sunt. Iar cei care sunt, nu-i aşa, merită salarii mari?”, îi transmite Simonis edilului liberal.

 



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor