Cod galben de ninsori pana luni seara

De T. Ex.
Cod galben de ninsori pana luni seara
Meteorologii au emis, pentru ziua de luni, o atenţionare cod galben de ninsori, valabilă până seara, la ora 22:00. Sunt vizate nordul Crişanei şi Moldovei, Maramureşul şi zone din Transilvania. ANM atenţionează, de asemenea, că vremea se va răci semnificativ în această săptămână.

„În intervalul menţionat în zona montană, iar în a doua parte a zilei de luni şi în Maramureş, nordul Crişanei şi al Moldovei şi local în Transilvania, vor predomina ninsorile. În aceste zone cantităţile de apă vor cumula pe arii restrânse 15 – 20 l/mp şi izolat vor depăşi 30 l/mp”, se arată în atenţionarea ANM.

Vântul va avea intensificări locale în majoritatea regiunilor, cu rafale mai puternice, de 70 – 80 km/h, la munte şi trecător în nordul Moldovei, unde ninsoarea va fi viscolită.

ANM a mai emis duminică o informare potrivit căreia vor avea loc ninsori şi intensificări ale vântului, precum şi o răcire accentuată, fenomene ce vor dura până joi.

În intervalul menţionat, vremea se va răci accentuat, temperaturile vor scădea cu aproximativ 5 grade sub mediile climatologice ale perioadei, minimele nocturne vor deveni exclusiv negative, cu cele mai scăzute valori, în jurul a -10 grade Celsius în estul Transilvaniei.

Marţi şi miercuri va mai ninge în sud-vestul şi local în sudul ţării.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor