Tion

Tion

  • Ştiri
    • Ştiri Timiș
    • Lugoj
    • Știri naționale
    • Stiri internaţionale
    • Eveniment
    • Sănătate
    • Dialoguri Sănătoase
    • Sport
    • Târg imobiliar
  • Timp liber
    • Cultură
    • Cinema
    • Horoscop
  • ANGAJĂRI
  • MICA PUBLICITATE
    • IMOBILIARE
      • Imobiliare Vanzari – Garsoniere
      • Imobiliare Vanzari – o camera
      • Imobiliare Vanzari – 2 camere
      • Imobiliare Vanzari – 3 camere
      • Imobiliare Vanzari – 4 camere
      • Imobiliare Vanzari – Case
      • Imobiliare Vanzari – Terenuri
      • Imobiliare Vanzari – Spatii comerciale
      • Imobiliare Inchirieri – Garsoniere
      • Imobiliare Inchirieri – o camera
      • Imobiliare Inchirieri – 2 camere
      • Imobiliare Inchirieri – 3 camere
      • Imobiliare Inchirieri – Case
      • Imobiliare Inchirieri – Spatii comerciale
    • PRESTĂRI SERVICII
    • CONSTRUCȚII
    • AUTO
    • DIVERSE
  • UTILE
  • VIDEO
  • Azi în Timișoara
  • Cariere de Poveste
  • Agenda
  • Lugoj
  • Podcast
  • Dialoguri Sănătoase
Select Page


Tion
Ştiri din Timiș
CNADNR anunta ca nu exista bani pentru centura sud a Timisoarei! Fondurile merg la Caracal si Bacau

CNADNR anunta ca nu exista bani pentru centura sud a Timisoarei! Fondurile merg la Caracal si Bacau

la 7 April 2014 10:12 Reactualizat la: 7 April 2014 10:38
7 April 2014 10:12 Reactualizat la: 7 April 2014 10:38
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţă oficial că nu există finanţare pentru construcţia centurii de ocolire Timişoara-Sud, atât de necesară pentru scoaterea unei mari porţiuni din traficul greu ce traversează acum municipiul de pe Bega. Aceeaşi companie susţine însă că s-au găsit fonduri şi vor demara proiectele de construcţie de centuri la Caracal, Ştei, Bacău sau Mihăileşti.
Scris de B.A.M - Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) anunţă oficial că nu există finanţare pentru construcţia centurii de ocolire Timişoara-Sud, atât de necesară pentru scoaterea unei mari porţiuni din traficul greu ce traversează acum municipiul de pe Bega. Aceeaşi companie susţine însă că s-au găsit fonduri şi vor demara proiectele de construcţie de centuri la Caracal, Ştei, Bacău sau Mihăileşti.

Trimite articolul

X

În acest moment, Timişoara are, practic, un sfert de centură ocolitoare. De fapt, o variantă de ocolire a Dumbrăviţei. Această variantă este deja prea puţin folosită de şoferi, odată cu deschiderea autostrăzii Arad-Giarmata-Remetea Mare. Pentru scoaterea traficului greu din Timişoara, guvernanţii au promis că vor continua lucrările la centură, în partea de sud a municipiului, noul tronson urmând să lege Calea Şagului de Calea Lugojului, ocolind localităţile periurbane.

Pe hârtie, proiectul este minunat, însă în realitate nu are nici măcar finanţare, deşi autorităţile locale şi judeţene se aşteptau ca lucrările să demareze în acest an. CNADNR, compania care ar trebui să se ocupe de construcţia acestui tronson a anunţat, sec, că în acest moment nu există niciun leu alocat acestui proiect.

„Pentru varianta de ocolire Timişoara Sud a fost elaborat Studiul de Fezabilitate, Proiectul Tehnic, Detaliile de Execuţie şi Documentaţia de Atribuire (…) Execuţia acestei variante de ocolire nu este cuprinsă în lista proiectelor de rezervă POST 2007-2013 şi în prezent nu există sursă de finanţare”, se arată într-un răspuns al companiei, publicat pe forumul peundemerg.ro.

În acelaşi răspuns oficial, CNADNR anunţă însă că s-au găsit bani şi în perioada următoare vor începe proiectele de execuţie ale centurilor de la Caracal, Ştei, Aleşd, Bacău, Târgu Mureş şi Mihăileşti.

Contactat de reporterii www.tion.ro, viceprimarul Dan Diaconu a declarat că, din păcate, rolul primăriei în această chestiune este unul minor şi că nu este prea optimist că lucrările la centura de ocolire sud vor începe în acest an.

„Ultimele informaţii pe care le avem arată că acest nou tronson de centură va fi cuprins pe lista proiectelor europene din exerciţiul financiar 2014-2020. Din păcate, rolul nostru (al Primăriei Timişoara -n.r.) este minor. Nu sunt optimist că lucrările vor începe anul acesta. Acest proiect nu este inclus pe lista de investiţii a Guvernului şi nici pe lista de proiecte finanţate din fonduri europene anul acesta. Facem tot ce ne stă în putinţă să convingem autoritatea centrală de importanţa acestui proiect, dar, din păcate, decizia nu este la noi”, a spus Diaconu.

De cealaltă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, se arată mai optimist şi susţine că anul acesta ar trebui să înceapă măcar pregătirea şantierului. El a explicat că banii pentru acest proiect vor veni din fonduri europene, însă, în acest moment nu este semnat memorandumul cu Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă că toate proiectele din fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014-2020 sunt în acest moment în stand-by.

„În acest moment nu există finanţare pentru niciun proiect european pe exerciţiul financiar 2014-2020. Mâine sunt la Ministerul Transporturilor să discutăm cu CNADNR pe această temă. Răspuns poate este că astăzi nu există finanţare, pentru că nu există pentru niciun proiect cu finanţare europeană. Dar asta nu înseamnă că mâine nu vor fi bani. Celelalte centuri sunt proiecte mai mici finanţate pe buget. A noastră e propusă pe programul 2014-2020. Centuri de ocolire mai mici sunt pe bugetul de stat. Săptămâna viitoare se semnează memorandumul cu Uniunea Europeană şi atunci vom şti ce proiecte vor primi finanţare . Eu sper că anul acesta vom primi bani şi va începe pregătirea lucrărilor, astfel încât anul viitor să se lucreze efectiv”, a spus Bojin.

La rândul lui, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş Călin Dobra nu consideră normal faptul că nu există finanţare pentru centura sud a Timişoarei.

„Nu mi se pare normal, datorită faptului că Timişoara este un oraş în plină dezvoltare. Din punct de vedere al dezvoltării economice există necesitatea construirii acestei centuri. Ar trebui luată în calcul construcţia centurii la Timişoara”, spune Călin Dobra.

Trimite articolul

X
Taguri:
bani ,
buget ,
centura ,
CNADNR ,
dan diaconu ,
Titu Bojin
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    PNL şi USR vor colabora în Parlament
    2
    Lovitură pentru partidul cancelarului Merz: extrema dreaptă câștigă detașat alegerile din Saxonia-Anhalt
    3
    1 septembrie, începutul Anului Nou Bisericesc
    4
    Energia Astrală a lunii Noiembrie
    5
    Filmul săptămânii: „Sacrificiul”, o comedie neagră despre ecoterorism, miliardari și sfârșitul lumii
    6
    Începe școala, crește și riscul de viroze. Recomandările medicilor pentru copii și părinți
    7
    A treia oară a fost cu noroc. După două licitații anulate, CJ Timiș a atribuit contractul pentru bicicletele EuroVelo 13
    8
    Teatrul Național Timișoara deschide stagiunea cu un spectacol accesibilizat pentru persoane cu deficiențe de auz
    9
    Cultura care le poate aduce agricultorilor până la 60.000 de euro pe hectar
    10
    Autorizații mai simple, dar și amenzi de până la un milion de lei. Ce se schimbă la Timișoara odată cu noul Cod Urbanistic

    Cele mai noi știri

    Horoscop

    Energia Astrală a lunii Noiembrie

    Azi în Timișoara

    Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?

    Ştiri din Timiș

    Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național

    Eveniment

    Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara

    Ştiri din Timiș

    Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”

    Eveniment

    Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit

    România

    Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România

    Ştiri din Timiș

    FOTO. Congres USR la Timișoara. Partidul lui Fritz își alege Biroul Național

    Ştiri din Timiș

    Modificări pe mai multe linii metropolitane, de săptămâna viitoare

    Ştiri din Timiș

    Fundația Wallberg și Organizația Salvați Copiii Filiala Timișoara lansează proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”
    • Servicii
      • Redactia
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Timiș Online

    ISSN 3008-2323

    ISSN-L 3008-2323