tion.ro Web analytics

Situație incredibilă în cazul locatarilor din blocul de pe Miorița 8. După ce, joi, subprefectul de Timiș, Daniel Franțescu, a anunțat că spațiul nu mai prezintă pericol și că a transmis administratorului blocului o listă cu firme din județul Timiș pentru igienizarea spațiului, nimeni nu a dorit să intre în bloc. „Nimeni nu a vrut să vină, 15 firme”, le-a spus administratorul clădirii jurnaliștilor.
La Timișoara încă mai sunt pacienți în spital din blocurile evacuate din zona Complexului Studențesc. Legiștii au spus, în urma analizelor preliminare, că în cazul celor doi copii care au murit sâmbătă există suspiciunea de intoxicare cu o substanță toxică extrem de puternică. Mama unuia dintre copii a murit luni. În două spitale mai sunt internați pacienți, adulți și copii, dar o mare parte dintre ei vor fi externați, cel mai probabil, astăzi, vineri, 22 noiembrie.
Polițiștii timișoreni care au ajuns, miercuri, la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara au mers acolo la „dispoziția conducerii” IPJ Timiș. Șefii lor și-au exprimat „neliniștea cu privire la ofițerii și subofițerii care au intervenit la bloc”, a spus și medicul șef al UPU – SMURD, Mihai Grecu. Vă reamintim că sursele tion.ro susțineau că unii dintre oamenii legii ar fi prezentat simptome de greață și vărsături și au primit medicație înainte de a pleca acasă.
Trei persoane au murit la Timișoara, printre care și doi copilași, după ce au fost gazați cu o substanță din aceeași clasă ca și cele folosite de naziști în lagărele de concentrare. La trei zile după ce au intrat în alertă, echipele CBRN încă descopereau imobile în care a avut lucrări patronul inconștient al firmei de deratizare și dezinsecție care i-a ucis pe cei trei.
Bâlbă a autorităților în gestionarea situației de la blocul de pe strada Vaida Voievod numărul 1 din Timișoara a fost semnalată încă de miercuri de reporterii tion.ro. Accesul locatarilor a fost permis în imobil, marți seară, la aproximativ 24 de ore de la evacuare, inclusiv echipelor de știri prezente la fața locului. După plecarea jurnaliștilor, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a revenit asupra deciziei, iar în timpul ședinței DSP a decis că locatarii trebuie evacuați. Motivul? Siguranța celor care locuiesc în bloc...

Ştiri din Timiș

Ortodocșii sărbătoresc Duminica Floriilor. La Timișoara, credincioșii s-au adunat de dimineață la slujbă
Duminica Floriilor, cunoscută și sub denumirea de Intrarea Domnului în Ierusalim, este una dintre cele mai importante sărbători din Postul Mare pentru creștinii ortodocși. Anul acesta, Duminica Floriilor cade în data de 28 aprilie, marcând începutul Săptămânii Patimilor, înainte de Învierea Domnului.

Turism

Cele mai impresionante orașe subterane ale lumii
Fie că au fost deschise în antichitate și doar îngropate de civilizații ulterioare, fie că au fost modelate în timpuri mai recente, în lume există câteva sute de orașe subterane. Unele sunt impropriu denumite „orașe”, având doar câteva galerii, altele pot găzdui până la câteva zeci de mii de oameni – sau chiar milioane, la nivel declarativ cel puțin. În orice caz, pe lângă dimensiune, aceste orașe de multe ori pot impresiona și prin estetică sau tehnică.

Utile

Programul de lucru al Poştei Române în perioada 1 – 6 mai
Programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada 1 - 6 mai 2024. Mai mult, pensiile vor fi distribuite începând cu data de 2 mai.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 28 aprilie 2024, în Timișoara?
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.

Economic

VIDEO. A doua ediție a Festivalului „Suflet de România”, la Domeniul Regal de la Săvârșin
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.

Ştiri din Timiș

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, de la Florii până la Duminica Sfântului Toma
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.

Eveniment

FOTO. Incendiu produs la o locuință din cauza unei cafetiere, în Timiș
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce un incendiu a izbucnit într-o locuință, din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.

Ştiri din Timiș

Alin Nica și-a lansat candidatura pentru un nou mandat la conducerea CJT
Sâmbătă, 27 aprilie, Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean, și-a lansat oficial programul prin care încearcă să câștige un nou mandat. De această dată, din partea Alianței Dreapta Unită. Nica și-a prezentat, cu această ocazie, și lista oamenilor pe care îi vrea alături, drept consilieri județeni. 7

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici