Prin excelență, se spune că Timișoara este orașul diversității culturale, religioase, lingvistice, un oraș antreprenorial, al respectului pentru valorile fiecăruia. Cel puțin așa consideră reprezentanții Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 care s-au luptat să aducă acest titlu urbei de pe Bega și se ocupă de tot ce trebuie pentru ca anul 2021 să ne găsească pregătiți.
O trupă de adolescenţi din Timişoara face senzaţie pe scenele pop-rock din zonă. După ce au cântat cu mare succes în festivaluri precum Bega Bulevard, Street Delivery, Festivalul Luminii, TimRock şi Arta în Stradă, puştii care alcătuiesc band-ul A.L.L se pregătesc pentru primul lor concert în afara României. Înainte de asta, rockerii juniori cântă pe strada Alba Iulia, pentru a susţine candidatura Timişoarei la titlul de Capitală Culturală a Europei,
Ştiri din Timiș
Anual, în 29 aprilie, se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război. Momentul va fi marcat, luni, în Parcul Eroilor din comuna Giroc. La nivel național, Ministerul Apărării Naționale derulează campania „Onor veteranilor de război“.
Ştiri din Timiș
Doi candidați PSD la primării din Timiș s-au trezit că nu mai pot candida la alegerile locale în urma unor decizii ale instanțelor de judecată. Este vorba despre Teodor Pavel, de la Recaș, și Luchian Savu, de la Șandra. Ca urmare, conducerea social-democrată de la nivelul județului s-a văzut nevoită să vină cu alte propuneri, alegând să îi propună pe fiii celor doi...
Ştiri din Timiș
Duminica Floriilor, cunoscută și sub denumirea de Intrarea Domnului în Ierusalim, este una dintre cele mai importante sărbători din Postul Mare pentru creștinii ortodocși. Anul acesta, Duminica Floriilor cade în data de 28 aprilie, marcând începutul Săptămânii Patimilor, înainte de Învierea Domnului.
Turism
Fie că au fost deschise în antichitate și doar îngropate de civilizații ulterioare, fie că au fost modelate în timpuri mai recente, în lume există câteva sute de orașe subterane. Unele sunt impropriu denumite „orașe”, având doar câteva galerii, altele pot găzdui până la câteva zeci de mii de oameni – sau chiar milioane, la nivel declarativ cel puțin. În orice caz, pe lângă dimensiune, aceste orașe de multe ori pot impresiona și prin estetică sau tehnică.
Utile
Programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada 1 - 6 mai 2024. Mai mult, pensiile vor fi distribuite începând cu data de 2 mai.
Azi în Timișoara
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Economic
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Ştiri din Timiș
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.