Dacă o mamă ajunge acasă de la lucru la ora 17 şi îşi găseşte copilul bolnav, aceasta îl va lua imediat şi va merge cu el la medicul de familie. Fiind urgenţă, copilul va fi consultat dar, la final, conform noului contract cadru pe acest an, medicul s-ar putea să nu îi poată prescrie medicamente gratuite, chiar dacă fiecare copil beneficiază, prin lege, de dreptul gratuit la sănătate.
Bolnavii de diabet, tuberculoză, HIV/SIDA, cei cu afecţiuni oncologice, hemofilie, sau cei care au suferit un transplant etc. şi care se află incluşi în programele naţionale ale Ministerului Sănătăţii vor beneficia, în continuare, de medicamente în mod gratuit.
Duminica Floriilor, cunoscută și sub denumirea de Intrarea Domnului în Ierusalim, este una dintre cele mai importante sărbători din Postul Mare pentru creștinii ortodocși. Anul acesta, Duminica Floriilor cade în data de 28 aprilie, marcând începutul Săptămânii Patimilor, înainte de Învierea Domnului.
Fie că au fost deschise în antichitate și doar îngropate de civilizații ulterioare, fie că au fost modelate în timpuri mai recente, în lume există câteva sute de orașe subterane. Unele sunt impropriu denumite „orașe”, având doar câteva galerii, altele pot găzdui până la câteva zeci de mii de oameni – sau chiar milioane, la nivel declarativ cel puțin. În orice caz, pe lângă dimensiune, aceste orașe de multe ori pot impresiona și prin estetică sau tehnică.
Programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada 1 - 6 mai 2024. Mai mult, pensiile vor fi distribuite începând cu data de 2 mai.
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce un incendiu a izbucnit într-o locuință, din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.
Sâmbătă, 27 aprilie, Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean, și-a lansat oficial programul prin care încearcă să câștige un nou mandat. De această dată, din partea Alianței Dreapta Unită. Nica și-a prezentat, cu această ocazie, și lista oamenilor pe care îi vrea alături, drept consilieri județeni.
7