Ministrul Muncii, Maria Câmpeanu a decis să nu demisioneze din funcție. Anunțul a fost făcut chiar de premierul Victor Ponta după ce a avut o întâlnire cu ministrul luni dimineața.
Maria Campeanu, acuzata ca i-a dat sotului pensie si indemnizatie de insotitor, in conditii suspecte
Ministrul Muncii, Maria Câmpeanu i-ar fi dat soțului său, Iulian Câmpeanu, în 2005, pensie şi indemnizaţie de însoţitor, în urma încadrării în gradul I de invaliditate, drepturile fiind acordate în baza unor „acte neclare şi diagnostice discutabile". În acea perioadă Maria Câmpeanu conducea Casa de Pensii Ilfov. Pe de altă parte, ministrul Muncii neagă aceste acuzații, spunând că reprezintă un act ce are „drept unic scop denigrarea" ei şi a familiei sale.
Universitatea de Vest din Timişoara pune faţă în faţă trei miniştri ai Cabinetului Ponta, plus câţiva secretari de stat şi parlamentari, cu mediul de afaceri timişorean şi cu studenţii interesaţi.
Cu o zi înainte de Balul Speranţei, în 24 octombrie, trei miniştri din Guvern vor fi la Timişoara, la „Cafeneaua de Dimineaţă”, unde vor purta un dialog cu oamenii de afaceri, membri ai cafenelei.
Ştiri din Timiș
Duminica Floriilor, cunoscută și sub denumirea de Intrarea Domnului în Ierusalim, este una dintre cele mai importante sărbători din Postul Mare pentru creștinii ortodocși. Anul acesta, Duminica Floriilor cade în data de 28 aprilie, marcând începutul Săptămânii Patimilor, înainte de Învierea Domnului.
Turism
Fie că au fost deschise în antichitate și doar îngropate de civilizații ulterioare, fie că au fost modelate în timpuri mai recente, în lume există câteva sute de orașe subterane. Unele sunt impropriu denumite „orașe”, având doar câteva galerii, altele pot găzdui până la câteva zeci de mii de oameni – sau chiar milioane, la nivel declarativ cel puțin. În orice caz, pe lângă dimensiune, aceste orașe de multe ori pot impresiona și prin estetică sau tehnică.
Utile
Programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada 1 - 6 mai 2024. Mai mult, pensiile vor fi distribuite începând cu data de 2 mai.
Azi în Timișoara
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Economic
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Ştiri din Timiș
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.
Eveniment
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce un incendiu a izbucnit într-o locuință, din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 27 aprilie, Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean, și-a lansat oficial programul prin care încearcă să câștige un nou mandat. De această dată, din partea Alianței Dreapta Unită. Nica și-a prezentat, cu această ocazie, și lista oamenilor pe care îi vrea alături, drept consilieri județeni.
7