tion.ro Web analytics

Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați să pornească pe urmele lui pentru că vor fi răsplătiți cu premii și multă distracție. Cei mici au întâlnire cu urecheatul, se pot distra în tradiționalul labirint și la spectacolul de teatru dedicat lor, iar adulții sunt recompensați cu premii la sesiunile de shopping. În schimb, în Iulius Gardens cu toții au șansa de a călători în Preistorie, înconjurați de animale marine gigante și dinozauri animatronici. În Iulius Mall, pasionații de sport pot urmări Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness.
Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice joc aparent banal va deveni o adevărată lume a fantasticului, plină de aventuri. În acest weekend, la Iulius Town am pregătit mai multe activități dedicate copiilor, printre care și o competiție de șah, Ateliere de creație și facepainting, dar și Teatru de Păpuși. Tot în acest final de săptămână, vom marca Ziua Jandarmeriei, iar reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș vor susține prezentări tehnice, ateliere pentru copii, și vor aduce câini special antrenați.
La Iulius Town vei avea parte de un weekend în care poți să te întorci pe tărâmul copilăriei și să redescoperi magia lucrurilor simple. Vino să admiri unul dintre cele mai mari seturi realizate, de-a lungul timpului, din piese LEGO® - o replică a Turnului Eiffel, în cadrul expoziției Brickenburg In My Town – Zilele Fanilor LEGO®. Încă mai ai timp să vizitezi cele 170 de instalații luminoase din cadrul The Glowing Garden. Iar dacă eşti în căutarea unei locuinţe, te aşteptăm la Târgul Imobiliar Timișoara TIT, de la Iulius Congress Hall.
Ce aștepți de la o relație apropiată? Câtă încredere investești într-o relaţie și ce faci atunci când apar neînțelegeri sau dezechilibre? Cum te porţi față de șefi sau colegi? Răspunsurile la aceste întrebări şi la multe alte preocupări legate de conflictele în relații și „jocurile psihologice” de la locul de muncă le puteţi afla la conferinţele din cadrul „Săptămânii PSI în companii”, de la Iulius Town, săptămâna viitoare. Accesul este gratuit, în baza unei înscrieri în prealabil.

Ştiri din Timiș

La Recaș și la Șandra, din partea PSD-PNL vor candida tot Pavel și Savu. Dar nu tații, incompatibili, ci fiii acestora
Doi candidați PSD la primării din Timiș s-au trezit că nu mai pot candida la alegerile locale în urma unor decizii ale instanțelor de judecată. Este vorba despre Teodor Pavel, de la Recaș, și Luchian Savu, de la Șandra. Ca urmare, conducerea social-democrată de la nivelul județului s-a văzut nevoită să vină cu alte propuneri, alegând să îi propună pe fiii celor doi...

Ştiri din Timiș

Ortodocșii sărbătoresc Duminica Floriilor. La Timișoara, credincioșii s-au adunat de dimineață la slujbă
Duminica Floriilor, cunoscută și sub denumirea de Intrarea Domnului în Ierusalim, este una dintre cele mai importante sărbători din Postul Mare pentru creștinii ortodocși. Anul acesta, Duminica Floriilor cade în data de 28 aprilie, marcând începutul Săptămânii Patimilor, înainte de Învierea Domnului.

Turism

Cele mai impresionante orașe subterane ale lumii
Fie că au fost deschise în antichitate și doar îngropate de civilizații ulterioare, fie că au fost modelate în timpuri mai recente, în lume există câteva sute de orașe subterane. Unele sunt impropriu denumite „orașe”, având doar câteva galerii, altele pot găzdui până la câteva zeci de mii de oameni – sau chiar milioane, la nivel declarativ cel puțin. În orice caz, pe lângă dimensiune, aceste orașe de multe ori pot impresiona și prin estetică sau tehnică.

Utile

Programul de lucru al Poştei Române în perioada 1 – 6 mai
Programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada 1 - 6 mai 2024. Mai mult, pensiile vor fi distribuite începând cu data de 2 mai.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 28 aprilie 2024, în Timișoara?
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.

Economic

VIDEO. A doua ediție a Festivalului „Suflet de România”, la Domeniul Regal de la Săvârșin
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.

Ştiri din Timiș

Programul slujbelor la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, de la Florii până la Duminica Sfântului Toma
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.

Eveniment

FOTO. Incendiu produs la o locuință din cauza unei cafetiere, în Timiș
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce un incendiu a izbucnit într-o locuință, din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici