În aceste săptămâni a avut loc un nou concurs pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți în școlile din Timiș. În cel mai vestic județ al țării au fost scoase la concurs 146 de posturi, dar numai 94 de profesori au candidat... Vă prezentăm lista finală cu cei care au promovat concursul.
Lupta pentru examenul de directori ai școlilor din Timiș se ascute. Încă 16 candidați din cel mai vestic județ al țării au intrat în concurs, după ce, inițial, dosarele lor au fost respinse. Decizia vine de la Ministerul Educației. Vă prezentăm listele finale ale candidaților pentru postul de director de școală din Timiș.
Mai este puțin până când profesorii din Timiș, ca de altfel din toată țara, vor da examen pentru a ocupa posturi de conducere la școli. S-a finalizat depunerea dosarelor în mod electronic, iar acum directorii ale căror documentații au fost aprobate dau marți, 12 octombrie, examen. Puteți vedea, în cele ce urmează, cine concurează pentru postul de director sau director adjunct la școala unde predați sau învață copilul dumneavoastră.
Ştiri din Timiș
Duminica Floriilor, cunoscută și sub denumirea de Intrarea Domnului în Ierusalim, este una dintre cele mai importante sărbători din Postul Mare pentru creștinii ortodocși. Anul acesta, Duminica Floriilor cade în data de 28 aprilie, marcând începutul Săptămânii Patimilor, înainte de Învierea Domnului.
Turism
Fie că au fost deschise în antichitate și doar îngropate de civilizații ulterioare, fie că au fost modelate în timpuri mai recente, în lume există câteva sute de orașe subterane. Unele sunt impropriu denumite „orașe”, având doar câteva galerii, altele pot găzdui până la câteva zeci de mii de oameni – sau chiar milioane, la nivel declarativ cel puțin. În orice caz, pe lângă dimensiune, aceste orașe de multe ori pot impresiona și prin estetică sau tehnică.
Utile
Programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada 1 - 6 mai 2024. Mai mult, pensiile vor fi distribuite începând cu data de 2 mai.
Azi în Timișoara
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Economic
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Ştiri din Timiș
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.
Eveniment
Intervenție a pompierilor, sâmbătă, într-o localitate din Timiș. Salvatorii au fost chemați în ajutor după ce un incendiu a izbucnit într-o locuință, din cauza unui scurtcircuit produs la o cafetieră. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, nici pagube materiale semnificative.
Ştiri din Timiș
Sâmbătă, 27 aprilie, Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean, și-a lansat oficial programul prin care încearcă să câștige un nou mandat. De această dată, din partea Alianței Dreapta Unită. Nica și-a prezentat, cu această ocazie, și lista oamenilor pe care îi vrea alături, drept consilieri județeni.
7