Informațiile răspândite de un cititor Tion.ro în mediul virtual cu privire la o înștiințare a DSP către Primăria Săcălaz, în care instituția era informată că apa din satele componente, Beregsău Mare și Beregsău Mic, nu poate fi consumată de populație au fost confirmate și de reprezentanții USR. Aceștia au precizat că au comandat prelevarea unui set de probe din care rezultă valori ale unor metale cu mult peste limitele legale.
Se înregistrează probleme mari în ceea ce privește apa destinată consumului locuitorilor din satele Beregsău Mare și Beregsău Mic, aflate în componența comunei timișene Săcălaz. Conform unei înștiințări emisă de Direcția de Sănătate Publică Timiș către primăria comunei Săcalaz, document intrat în posesia Tion.ro prin intermediul unui cititor, probele de apă prelevate din surse aflate pe raza satelor amintite anterior conțin bacterii și indicatori fizico-chimici peste limitele admise de lege. Astfel, locuitorii din zonă sunt atenționați să nu consume apă, fără a fi tratată termic în prealabil.
Ştiri din Timiș
Anual, în 29 aprilie, se sărbătorește Ziua Veteranilor de Război. Momentul va fi marcat, luni, în Parcul Eroilor din comuna Giroc. La nivel național, Ministerul Apărării Naționale derulează campania „Onor veteranilor de război“.
Ştiri din Timiș
Doi candidați PSD la primării din Timiș s-au trezit că nu mai pot candida la alegerile locale în urma unor decizii ale instanțelor de judecată. Este vorba despre Teodor Pavel, de la Recaș, și Luchian Savu, de la Șandra. Ca urmare, conducerea social-democrată de la nivelul județului s-a văzut nevoită să vină cu alte propuneri, alegând să îi propună pe fiii celor doi...
Ştiri din Timiș
Duminica Floriilor, cunoscută și sub denumirea de Intrarea Domnului în Ierusalim, este una dintre cele mai importante sărbători din Postul Mare pentru creștinii ortodocși. Anul acesta, Duminica Floriilor cade în data de 28 aprilie, marcând începutul Săptămânii Patimilor, înainte de Învierea Domnului.
Turism
Fie că au fost deschise în antichitate și doar îngropate de civilizații ulterioare, fie că au fost modelate în timpuri mai recente, în lume există câteva sute de orașe subterane. Unele sunt impropriu denumite „orașe”, având doar câteva galerii, altele pot găzdui până la câteva zeci de mii de oameni – sau chiar milioane, la nivel declarativ cel puțin. În orice caz, pe lângă dimensiune, aceste orașe de multe ori pot impresiona și prin estetică sau tehnică.
Utile
Programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada 1 - 6 mai 2024. Mai mult, pensiile vor fi distribuite începând cu data de 2 mai.
Azi în Timișoara
Duminică, 28 aprilie, puteți merge la un târg de viniluri și la un concert, la un spectacol de teatru sau la un film. Continuă Harababura Fair și Festivalul Internaţional de Teatru de Tineret de Expresie Germană.
Economic
Sâmbătă și duminică, 27 și 28 aprilie, pe Domeniul Regal de la Săvârșin are loc a doua ediție a festivalului Suflet de România, dedicat artizanilor și micilor producători, menit să ducă mai departe tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc.
Ştiri din Timiș
În această perioadă a sărbătorilor pascale, Catedrala Mitropolitană din Timișoara le prezintă credincioșilor programul liturgic, oferindu-le oportunitatea de a participa la slujbele tradiționale și de a se pregăti spiritual pentru celebrarea Învierii Domnului.