În condițiile în care se vehiculează că societatea de termoficare a Timișoarei, aflată în insolvență, va primi o nouă sancțiune din partea Administrației Fondului pentru Mediu pentru că nu a achiziționat certificatele verzi pentru emisii de gaze cu efect de seră pentru anul 2021, primăria a transmis un mesaj clar: „susține activitatea Colterm, dar nu îi poate achita obligațiile”.
Se scurge timpul pentru amenda Colterm. Fritz: Este obligația companiei, mă aștept să fie contestată
20 iunie este ziua în care vom afla ce se întâmplă dacă societatea de termoficare a Timișoarei nu plătește sancțiunea de 21 de milioane de euro pe care a primit-o că nu a cumpărat la timp certificatele anti-poluare pe anul 2020. Atunci este data limită, iar primarul Dominic Fritz sune că responsabilitatea este strict a Colterm.
Ştiri din Timiș
Comunitatea timișoreană este așteptată sâmbătă, 11 mai, la Centrul Cultural și Educațional din Kuncz. Cu ocazia Zilei Porților Deschise, reprezentanții Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, alături de parteneri, au pregătit un program special pentru vizitatori. Cei care le calcă pragul vor putea participa la activități distractive, recreative, sport, dans și ateliere pentru întreaga familie.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că au fost finalizate lucrările la noul parc din Zona Lunei, unul „realizat cu materiale naturale” și cu un concept „conturat în jurul ideii de fazele Lunii”. Proiectul este unul dintre câștigătoarele bugetării participative de anul trecut.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara va avea, și în acest an, buget participativ prin campania „Timișoara decide!”. A fost aprobat regulamentul, iar acum se caută și parteneri și membri pentru comisia de jurizare. Cei interesați se pot înscrie până luni, 13 mai.
Eveniment
Faptul că a băut și nu are permis nu l-a împiedicat pe un bărbat să dea o tură cu mașina prin comuna Sânpetru Mare din Timiș. Spre ghinionul lui, a accidentat două mașini și dus a fost. Însă temerarul șofer a fost depistat de oamenii legii.
Ştiri din Timiș
Primăria a stabilit unde vor putea fi puse afișele electorale. Vor fi în 50 de locații din Timișoara
Pe 9 iunie vor avea loc alegerile locale și europarlamentare, iar cu o lună înainte se dă startul campaniei propriu-zise. Cu această ocazie, Primăria Timișoara a stabilit locațiile în care va fi permis afișajul cu caracter electoral în următoarele săptămâni.
Eveniment
Polițiștii timișeni au fost la datorie și în acest an, când mini-vacanța de 1 Mai s-a legat cu cea de Paști.
Sănătate
Dificultatea apărută la respirare, tusea, durerea în piept sunt printre semnele astmului bronșic. Este o boală care apare din ce în ce mai des în rândul populației, motiv pentru care pneumologii sunt foarte preocupați de identificarea și tratarea ei. Medicii de la Victor Babeș din Timișoara vin cu explicații și sugestii tratament. Conform statisticilor, peste 1 milion de români se luptă cu astmul bronșic.
Ştiri din Timiș
Timișoara a primit deja 21 de tramvaie mov în baza înțelegerii cu producătorul turc Bozankaya. Acordul a fost prelungit cu încă 17 bucăți, de această dată de culoare galbenă. Primul din acest lot a plecat luni, 6 mai, spre Timișoara.
1