Cel mai mare spital privat din Timisoara a intrat in insolventa

De M. Hoster
Reactualizat la:
Cel mai mare spital privat din Timisoara a intrat in insolventa
© TION: Cel mai mare spital privat din Timisoara a intrat in insolventa
Cu povara a numeroase scandaluri în spate, spitalul timişorean Athena nu a mai făcut faţă problemelor şi a cerut la Tribunalul Timiş intrarea în procedură de insolvenţă. Solicitarea a fost acceptată, iar unitatea spitalicească urmează să intre în procedura care i-ar putea aduce sau nu salvarea.


Numeroasele probleme cu care s-a confruntat Athena, atât financiare, dar şi de imagine, nu au putut fi învinse de aducerea unui manager profesionist. Unitatea spitalicească privată timişoreană a cerut Tribunalului Timiş intrarea în procedură de insolvenţă, aceasta fiind aprobată. Se pare că datoriile spitalului ajunseseră la aproape trei milioane de lei, chiar dacă reuşise să îşi acopere mare parte dintre acestea. Se pare că problemele cele mai mari au apărut atunci când o parte dintre angajaţi ar fi solicitat recuperarea unor sume datorate în contul salariilor.

Ultimul scandal care a afectat unitatea spitalicească a fost cel în care o serie de medici, în frunte cu unul dintre acţionarii spitalului, au fost acuzați că ar fi făcut trafic cu ovule. Vă reamintim că probleme au fost şi în ceea ce priveşte existenţa unor decontări fictive în relaţia cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Athena a fost înfiinţată în 2010, fiind considerată mult timp o unitate etalon în domeniul în care era concentrată cea mai mare parte a activităţii, cea a naşterilor.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !