Calarasi pleaca de la Timisoara, dupa ce a incasat patru goluri de la ASU Politehnica

De Marcel Hoster
15Comentarii
Calarasi pleaca de la Timisoara, dupa ce a incasat patru goluri de la ASU Politehnica
© foto: arhiva
Deși părea inițial un meci dificil, la pauză fiind 1 – 1, Călărașiul a plecat până la urma de pe „Știința” cu patru goluri încasate, victoria gazdelor fiind categorică.

ASU Politehnica Timișoara pornește pregătirea meciului cu UTA cu un moral bun. Formația a învins sâmbătă pe teren propriu formația Dunărea Călărași, cu scorul de 4 – 1.

Victoria e cu atât mai importantă cu cât oaspeții au deschis scorul, iar Timișoara a jucat în inferioritate încă din minutul 35, când Mera a fost eliminat. Călărași a deschis scorul în minutul 28, prin Țâră, după o lovitură liberă a lui Kanda care a lovit bara porții timișorene. Egalarea a venit în minutul 44, prin Ghinescu, iar la pauză era 1 – 1.

Partea a doua a adus alte trei goluri pentru gazde. Blănaru a fost primul pe lista marcatorilor, în minutul 50. A urmat un al doilea gol al aceluiași jucător, în minutul 62, pentru ca scorul final să fie stabilit de Vucea, imediat după ce a intrat în teren, în minutul 87. Scor final 4 – 1 și timișorenii sunt tot mai liniștiți pe final de sezon.

Articole pe aceeași temă:

Alb-violetii de la ASU Politehnica avertizati: Pana la meciul cu UTA trebuie castigat cel cu Calarasi



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor