Basescu: Trag un semnal de alarma. Criza este aproape, suntem in recesiune

De T. Ex.
10Comentarii
Basescu: Trag un semnal de alarma. Criza este aproape, suntem in recesiune
© TION: Basescu: Trag un semnal de alarma. Criza este aproape, suntem in recesiune
Preşedintele României a anunţat, joi, în cadrul unei declaraţii de presă, că trage un semnal de alarmă privind intrarea României în recesiune. Traian Băsescu susține că principalele cauze sunt reducerea investițiilor și proasta guvernare.


„În conformitate cu standardele UE, România a intrat în recesiune. Nu vreau să avem diferende pe definiţii. Vă invit să vedeţi definiţia pe care Eurostat o dă recesiunii. Indiferent ce definiţie ar folosi Dottore, eu dau definiţia Eurostat. (…) Cauzele sunt multe. În general, proasta guvernare şi impresia că suntem guvernaţi pentru că premierul merge la televizor, unde vorbeşte despre economie fără să înţeleagă ce se întâmplă în urma deciziilor pe care le ia”, a declarat Traian Băsescu.

Președintele a explicat și care sunt, în opinia sa, cauzele pentru intrarea în recesiune.

„În primul rând, cauza fundamentală este reducerea investiţiilor, fenomen asupra cărora am atenţionat continuu. S-a făcut o reducere a investiţiilor cu 22,5 la sută faţă de primul semestru al anului trecut. A doua cauză este reducerea investiţiilor străine directe. Pe primele şase luni are o scădere de 10 procente faţă de anul trecut. Altă cauză: multitudinea de taxe şi impozite impuse în economie. Au lucrat ca o frână. Creşterea preţului la carburant şi taxa pe stâlp sunt principala cauză a frânei puse pe economie. Acum se vede că regele e gol. Minciunile lui Ponta şi Teodorovici nu mai pot continua. Anul trecut au venit facturi la plată din timpul Guvernului Boc”, a mai spus președintele Traian Băsescu.

„Trag un semnal de alarmă. Am mai trăit o dată acest proces cu un guvern mincinos, al lui Tăriceanu, ne pregătim din nou să intrăm într-un astfel de proces. Încă nu e prea târziu. Criza este aproape, suntem în recesiune”, a completat președintele.

Traian Băsescu a criticat și intenția premierului Victor Ponta de reducere a CAS.

„Reducerea CAS-ului nu face altceva decât să accelereze intrarea în criză. Vă repet, am văzut această realitate, acest film l-am trăit pe pielea mea. Îi avertizez pe români să nu se lase păcăliţi. Dacă se lasă păcăliţi, la anul ei vor plăti constul naivităţii. Ieşirea din criză se va face pe spinarea românilor. (…)
PSD, PNL, PDL îi mint pe români pentru a le lua voturile. Îi mint pe cei din economie pentru a obţine bani de campanie. Se bat pentru reducerea CAS-ului. Vor băga ţara în criză, suntem doar în recesiune acum. Dacă se introduce reducerea CAS, România pierde acordul cu FMI”, a subliniat președintele.

Acesta susține că economia se poate redresa prin luarea anumitor măsuri:

„Există şi soluţii de revenire: anularea taxelor suplimentare introduse pe economie, pe stâlp, revenirea la vechiul preţ al combustibilului ar ajuta România să înceteze să mai gâfâie. Acum e la stadiul în care economia gâfâie şi trebuie s-o ajutăm din nou să respire normal. Nu reducerea CAS-ului va avea efect revenirea României la o respiraţie normală. Văd că şi INS, care a lansat o minciună prin omisiune, spune că a folosit un formular standard din 2009. Cum e posibil să ne spună UE că am intrat în recesiune şi nu Institutul nostru? Ce a făcut astăzi INS-ul e ca scoaterea electricităţii la CNA. Au scos şi ei siguranţa”, a concluzionat Traian Băsescu.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor