Bani aruncati aiurea? Arhitect platit de Primaria Timisoara sa-si verifice propriul proiect

De Roxana Deaconescu
19Comentarii
Bani aruncati aiurea? Arhitect platit de Primaria Timisoara sa-si verifice propriul proiect
© foto: arhiva
Un arhitect care a întocmit un studiu de fezabilitate este plătit din bani publici să-l și verifice! Vorbim despre noua performanță a Primăriei Timișoara, care a încheiat recent un contract cu o firmă de design pentru verificarea studiului de fezabilitate pentru viitorul complex sportiv și de agrement din Calea Lipovei. Administratorul firmei care îl va verifica este același specialist care l-a realizat.

A devenit un obicei ca Primăria Timișoara să ceară verificarea studiilor de fezabilitate sau a proiectelor întocmite de diverse societăți plătite din bani publici. Sunt bani frumoși alocați acestor verificări. Cel mai nou contract semnat de primărie se referă la complexul sportiv și de agrement din Calea Lipovei.

În 7 august, firma Global Design SRL, reprezentată de administratorul Augustin Răzvan Hamza, a semnat cu PMT un contract pentru „servicii de verificare tehnică de calitate a proiectului tehnic pentru obiectivul «Zonă sportivă și de agrement Calea Buziașului: bazin de înot acoperit, bazin în aer liber, teren rugby/fotbal, tribune, alte amenajări exterioare»”. Durata contractului este de 14 zile de la data emiterii ordinului de începere a serviciilor și valoarea este de 11.900 de lei cu tot cu TVA.

Hamza 1 hamza 2

Același arhitect a întocmit un SF în februarie, iar în iulie a câștigat licitația pentru a-l verifica. Dar cu altă firmă, bineînțeles. În 12 iulie, Global Design SRL a iscălit cu PMT un contract care viza „servicii de verificare tehnică de calitate a proiectului SF + PT Complex sportiv zona Lipovei: bazin de înot acoperit, bazin în aer liber, terenuri de tenis, teren multifuncțional, alte amenajări interioare și exterioare”. Valoarea a fost de 7.500 de lei cu TVA.

„Verificatorul de proiect va analiza: completitudinea pieselor desenate și scrise ale proiectului, modul de îndeplinire a criteriilor de satisfacere a cerințelor esențial de calitate, respectarea prevederilor reglementărilor tehnice aplicabile proiectului”, se arată în ambele contracte.

Nu ar fi nicio problemă, doar că numele administratorului firmei Global Design apare și pe SF-ul întocmit pentru complexul sportiv din Calea Lipovei, predat primăriei în martie 2018.

Licitația pentru serviciile de proiectare, SF+PT, dar și pentru pregătirea caietelor de sarcini pentru viitoarea licitație care va desemna executantul viitorului complex sportiv din zona Lipovei a fost câștigată de SC Rheinbrucke SRL, la valoarea de 170.765 lei cu TVA. Tot Rheinbrucke SRL a câștigat și licitația pentru „servicii de proiectare SF+PT Zonă sportivă și de agrement Calea Buziașului”, la prețul de 345.100 de lei cu TVA. SF-ul în acest caz nu a fost predat încă primăriei.

În memoriul general al SF pentru complex sportiv zona Lipovei, care va fi verificat de Global Design SRL reprezentată de Hamza Augustin Răzvan – administrator, scrie că șef de proiect al Studiului de fezabilitate pentru complexul sportiv din Calea Lipovei a fost arh. Hamza Augustin Răzvan. Este același nume, evident, Augustin Răzvan Hamza fiind arhitectul care a și întocmit SF, dar care îl și verifică pentru primărie. Adică își verifică singur munca. Pe alți bani.

Potrivit documentației, complexul sportiv din Calea Lipovei ar urma să coste, conform estimărilor, 24,5 milioane de lei cu tot cu TVA, adică 5,2 milioane de euro.



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor