Amenzi de sezon pentru comerciantii de lemne din Timis

De R.J.
Reactualizat la:
1Comentariu
Amenzi de sezon pentru comerciantii de lemne din Timis
© TION: Amenzi de sezon pentru comerciantii de lemne din Timis
Odată cu venirea iernii, polițiștii timișeni au crescut numărul controalelor în rândurile comercianților de lemne. Mai multe persoane au fost sancționate de oamenii legii, după ce au făcut comerț ilegal cu material lemnos.


Cel mai recent cotrol a avut loc în Sânnicolau Mare. Polițiștii au aplicat sancțiuni de peste 4500 de lei pentru 12 comercianți care au încălcat legea.

„Astfel, au fost controlate 16 autovehicule care transportau material lemnos, fiind aplicate 12 sancţiuni contravenţionale conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi pentru nerespectarea normelor rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 4500 de lei”, transmit polițiștii timișeni.

Oamenii legii au confiscat și 7,5 metri cubi de material lemnos care a fost predat celor de la Ocolul Silvic Timișoara.

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor