Amenzi de peste 12.000 de euro pentru cei ce arunca gunoaie pe strazi. Numarul lor s-a dublat fata de 2016

De Roxana Deaconescu
8Comentarii
Amenzi de peste 12.000 de euro pentru cei ce arunca gunoaie pe strazi. Numarul lor s-a dublat fata de 2016
© Tion: Amenzi de peste 12.000 de euro pentru cei ce arunca gunoaie pe strazi
Tot mai mulți nesimțiți lasă gunoaie pe străzi la Timișoara! Numărul lor s-a dublat în primele șase luni ale anului 2017, față de tot anul 2016, transmit reprezentanții Poliției Locale. Ei au cotizat totuși cu peste 12.000 de euro la bugetul local.

Oamenii legii îi amendează pe bandă rulantă pe cei ce lasă cu tupeu deșeuri pe domeniul public. Polițiștii au dat amenzi în valoare totală de aproape 58.000 de lei, adică puțin peste 12.600 de euro.

„Polițiștii locali au reușit, în primele șase luni ale acestui an surprinderea unui număr mai mare de persoane care au aruncat gunoaie pe domeniul public, acestea fiind ulterior sancționate. Pe de-o parte, în urma patrulărilor efectuate și a pândelor executate au fost depistate și sancționate un număr de 75 de persoane, sancționate cu 44.750 lei în șase luni, numărul acestora fiind aproape cât totalul de 99 depistați anul trecut. De asemenea, în urma supravegherii video au fost sancționate 13 persoane cu 13.000 lei, față de 19 persoane în tot anul trecut”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

În urma celor care lasă tot felul de deșeuri pe străzi se formează continuu rampe clandestine de gunoaie. Oamenii legii spun că în primele șase luni ale anului au mai dat 1.163 de amenzi pentru abandonarea de resturi alimentare și nealimentare, printre care chiștoace de țigări, coji de semințe, sticle și alte gunoaie. Acțiunile vor continua și în perioada următoare, iar amenzile ajung până la 2.000 de lei.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor