Alesii au stabilit cum se va plati taxa de tranzitare a Timisoarei si care va fi traseul cu plata

De A.S.
Reactualizat la:
10Comentarii
Alesii au stabilit cum se va plati taxa de tranzitare a Timisoarei si care va fi traseul cu plata
Consiliul Local Timişoara a stabilit, luni, cum se va aplica noua taxă de tranzit pentru autovehiculele de transport marfă peste 7,5 tone, care va intra în vigoare din 2014. Este vorba de taxa pe care vor fi obligaţi să o plătească cei care traversează oraşul deşi ar putea folosi rute alternative pentru a ajunge la destinaţie. Cei 200 de lei vor putea fi plătiţi online sau la casieria Direcţiei Fiscale, iar transportatorii depistaţi tranzitând municipiul fără să plătească vor primi amenzi de 2.500 de lei.

Consilierii locali au aprobat, luni, procedura de administrare a taxei de tranzit. Noua taxă de tranzit a fost aprobată în Consiliul Local Timişoara în primăvară, atunci când au fost stabilite impozitele şi taxele locale pentru anul 2014. Este o taxă în valoare de 200 de lei stabilită pentru autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone care, deşi au rute ocolitoare, tranzitează oraşul.

Taxa de tranzit ar urma să fie plătită, din ianuarie 2014, de cei cu vehicule de transport marfă peste 7,5 tone care traversează municipiul Timişoara când ar putea să nu tranziteze oraşul pentru a ajunge la destinaţie, folosind tronsonul de şosea de centură existent la ora actuală. Nu o vor achita cei care nu au la dispoziţie rute ocolitoare şi trebuie să străbată oraşul ca să ajungă la destinaţie.

Dacă în urmă cu o săptămână primarul Nicolae Robu afirma că vor exista două modalităţi de plată a taxei de tranzit, cu tichete vândute în benzinării sau prin eBanking, proiectul de hotărâre prezentat aleşilor în şedinţa de consiliu de luni prevedea că „taxa de tranzit se achită online, accesând site-ul www.dfmt.ro”, adică site-ul Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara. Viceprimarul Dan Diaconu a propus, printr-un amendament, ca noua taxă să poată fi plătită şi la casieria Direcţiei Fiscale, propunere care a şi fost aprobată. Totodată, s-au stabilit şi care vor fi traseele cu taxă.

„Începând cu anul 2014, vehiculele sau ansamblul de vehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone care tranzitează Timişoara pe următorul traseu: str. Gheorghe Adam (de la intersecţia cu Calea Dorobanţilor) – str. Avram Imbroane – str. Aristide Demetriade – str. Divizia 9 Cavalerie – str. Amurgului si retur vor plăti o taxă de tranzit în valoare de 200 de lei/ tranzitare (…). Ruta ocolitoare pe acest tronson este următoarea: Calea Dorobanţilor (de la intersecţia cu str. Gheorghe Adam) – DN 6km 550+060 – centura de nord – Calea Aradului (pana la intersecţia cu str. Amurgului) şi retur. Tranzitul reprezintă trecerea vehiculelor care transportă marfa pe teritoriul Timişoarei fără alte staţionări decât cele strict necesare pentru schimbarea direcţiei. Nu sunt în tranzit vehiculele care aduc/ preiau marfa în/ din Timişoara”, se arată în noua hotărâre adoptată.

Transportatorii care tranzitează municipiul fără să achite noua taxă de tranzit vor risca amenzi de 2.500 de lei. Consilierii locali au stabilit ca de constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor să se ocupe, pe lângă poliţiştii locali şi inspectorii primăriei, şi agenţii Poliţiei Rutiere.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor