Accident cu trei victime din cauza zapezii, la iesire din Topolovatu Mare

De R.J.
5Comentarii
Accident cu trei victime din cauza zapezii, la iesire din Topolovatu Mare
© Foto: Arhiva
Accident de circulație, duminică, pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj. Trei persoane au fost rănite după ce mașinile în care erau s-au ciocnit. Accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferi a derapat cu autoturismul și a ajuns pe contrasens.


Accidentul s-a petrecut la ieșire din localitatea Topolovățu Mare spre Șuștra. Un tânăr de 28 de ani din Bacău mergea spre Lugoj când, într-o curbă la stânga, s-a speriat de mașinile care circulau din sens invers și a frânat brusc.

Autoturismul a derapat din cauza zăpezii și a ajuns pe contrasens, unde s-a izbit de o mașină al cărei șofer circula regulamentar. Ambii șoferi, dar și unul dintre pasageri au fost răniți.

Conducătorii auto au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul Județean din Timișoara pentru investigații.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor