Accident cu patru victime si doua masini distruse pe ruta Timisoara – Lipova

De T.E.X.
Reactualizat la:
3Comentarii
Accident
Accident
Patru persoane au ajuns la spital, sâmbătă după-amiază, după ce au fost rănite într-un accident produs între localităţile Pişchia şi Fibiş. Cele două autoturisme implicate în accident, un Opel şi un Matiz, au părăsit carosabilul în urma impactului. 

Potrivit poliţiştilor, şoferiţa care conducea autoturismul Opel, care circula dinspre Fibiş însăre Pişchia, a pierdut controlul volanului în curbă şi a tăiat linia continuă, lovind autoturismul care venea din sens opus. Se pare că tânăra s-a aplecat să ia ceva din maşină. Atât ea, cât şi pasagera, au fost transportate la spital. „Opelul a tăiat curba şi a intrat în maşina în care se aflau fiica şi ginerele meu. Ei mergeau la sfârşit de săptămână la o cabană, la Săvârşin. Imediat după impact s-a rostogolit cu maşina şi au ajuns în iarbă. Amândoi au fost duşi la spital”, a povestit socrul şoferului autoturismului Matiz.

Din cauza accidentului, traficul în zonă a fost blocat mai bine de o oră, şoferii fiind nevoiţi să folosească rute ocolitoare. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul. 

T.E.X.

 

Un mort si doi raniti in urma unui accident, in Timis

Un tanar baut si fara permis a provocat un accident si a fugit in Timis

BMW rasturnat in sant, intre Pischia si Fibis

 

 

 




3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor