Accident cu cinci victime pe drumul care leaga Timisoara de Buzias

Reactualizat la:
6Comentarii
Accident cu cinci victime pe drumul care leaga Timisoara de Buzias
© TION - Accident cu cinci victime pe drumul care leaga Timisoara de Buzias
Cinci persoane au ajuns la spital, marți seară, după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit violent pe drumul care leagă Timișoara de Buziaș. Accidentul a avut loc în apropierea podului peste Timiș, lângă localitatea Albina.


Vinovat pentru producerea accidentului, spun polițiștii, este un timișorean de 25 de ani. Acesta se îndrepta spre Buziaș la volanul unui autoturism Ford când, în apropierea podului, a pierdut controlul volanului. Mașina a ajuns pe contrasens unde s-a izbit violent de un microbuz Mercedes al cărui șofer, un tânăr de 19 ani din Timișoara, circula regulamentar din sens opus.

Impactul a fost violent și, atât șoferul vinovat cât și celălalt conducător auto au fost răniți. De asemenea, alte trei persoane aflate în microbuz au fost și ele rănite.

Cu toții au fost transportați la Spitalul Județean Timișoara pentru a primi îngrijiri medicale.

Din cauza accidentului, circulația pe drumul care leagă Timișoara de Buziaș a fost blocată zeci de minute.

Polițiștii au început o anchetă pentru a vedea exact cum s-a produs accidentul de circulație.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor