A murit doctorul Alexandru Factor, fost vicepresedinte al CJ Timis

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
1Comentariu
A murit doctorul Alexandru Factor, fost vicepresedinte al CJ Timis
Doctorul Alexandru Factor a murit joi, după o lungă suferință. Politician cum rar mai există, Factor a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș imediat după anii 1990. Era cunoscut pentru umorul său fin și pentru modul în care făcea administrație, spunând lucrurilor pe nume.

Social-democratul Alexandru Factor a fost vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș în două mandate, începând din 1992 până în 2000 și a colaborat îndeaproape cu Viorel Coifan, care după 1990 a condus Consiliul Județean Timiș.

„Am aflat cu durere de decesul colegului meu, vicepreședintele CJ Timiș Alexandru Factor, cu care am trăit împreună perioada romantică a administrației publice timișene, Toți își vor aduce aminte de Andi ca și de un om cu resurse nebănuite de umor, gata oricând să dea o mână de ajutor aceluia care era în nevoie și care făcea politică din convingere și nu pentru vremelnice demnități. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească pe Andi Factor!”, a spus Viorel Coifan, consilier județean PNL și fost președinte al Consiliului Județean Timiș.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor