Un asteroid cu o lungime de 400 de metri va trece la o distanta de 324.600 de kilometri de Terra marti, 8 noiembrie, la ora 23,28 GMT (miercuri - 1,28 ora Romaniei). 2005 YU55 e cel mai mare asteroid care va trece pe langa Terra din 1976 incoace, precizeaza NASA.
Muzică bună şi interpreţi pe măsură. Aceasta este promisiunea concertului care va fi organizat, vineri seara, la Consiliul Judeţean Timiş.
În zona ultracentrală a Timişoarei, o groapă adâncă de vreun metru şi jumătate, suficient de largă să-ţi rupi picioarele căzând în ea, face din traseul Piaţa Libertăţii – Piaţa Unirii o aventură în jungla urbană.
Timişoara este oraşul în care începe cel de-al şaptelea turneu anual consecutiv al orchestrei austriece Johann Strauss Ensemble. Concertul va avea loc în 11 decembrie, la sala Capitol, şi o va avea în prim-plan pe solista concertelor de la Palatul Schonbrunn, soprana vieneză Romana Beutel.
În satul Berini, Comuna Sacoşu Turcesc din judeţul Timiş, există doar o grădiniţă şi o şcoală primară cu predare simultană. Pentru a urma cursurile gimnaziale, copiii din Berini trebuie să parcurgă opt kilometri pentru a ajunge la şcoala din Sacoşu Turcesc. În anul 2011, la şcoala din Sacoşu Turcesc nu a absolvit clasa a VIII-a niciun elev din Berini, iar o singură elevă a trecut în clasa a VIII-a. Pentru a le oferi copiilor condiţiile necesare pentru a învăţa, Club Rotary Cetate Timişoara va organiza vineri, 18 noiembrie, evenimentul de strângere de fonduri Gala pentru educaţie în beneficiul UNICEF România.
Dezinteres din partea unor angajatori, inconştienţă din partea unor salariaţi din Timiş! Chiar dacă legea spune că, de la mijlocul anului, carnetele de muncă, care atestă vechimea în câmpul muncii, trebuie să revină titularilor, mii de carnete de muncă zac neridicate de la Inspectoratul Teritorial de Muncă. ITM anunţă controale la firmele care nu au ridicat carnetele.
Razboiul din Irak s-a incheiat si Statele Unite ale Americii isi vor retrage in totalitate trupele din aceasta tara pana la sfarsitul anului 2011, a anuntat vineri presedintele american, Barack Obama.
Pentru prima data o racheta Soyuz nu ia startul de pe teritoriul fostei URSS, ci din Guyana Franceza! Soyuz a lansat vineri pe orbita terestra primii doi sateliti din sistemul de navigatie Galileo, concurentul european al sistemului american GPS.
Partidul Social Democrat al Muncitorilor este denumirea formatiunii politice lansate vineri de fostul lider al minerilor Miron Cozma. Este un moment istoric, a declarat acesta din urma.
Angajatorii din tara pun la bataie peste 11.100 de locuri de munca in perioada 21-27 octombrie 2011, majoritatea pentru cei cu studii medii. Cele mai multe oferte vin din partea firmelor din Bucuresti si judetele Cluj, Iasi, Dolj, Brasov, Hunedoara, Timis.
Marți puteți merge la expoziții și la mai multe spectacole.
Un șofer și pasagera sa au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe drum și a lovit un stâlp de semafor pe Calea Martirilor.
Consiliul Județean Timiș se pregătește să dea ordinul de începere a lucrărilor la Celula 3 a Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, un proiect esențial pentru asigurarea capacității de depozitare a deșeurilor din județ în condiții conforme cu standardele de mediu.
Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați luni de către un bărbat, angajat al unei societăți comerciale, că în incinta unui restaurant dintr-un complex comercial de pe strada Divizia 9 Cavalerie are loc un scandal între mai multe persoane.
Enigma Plant are rădăcini adânci în tradiția remediilor naturale - brandul activează din 2002, inițial concentrându-se pe plante medicinale precum mușeţel, soc, vâsc, urzică, sunătoare sau rostopască. Pe parcurs, compania a evoluat, combinând moștenirea naturistă cu dezvoltările contemporane în nutriţie și suplimentare, adoptând un model orientat spre sănătate holistică și bunăstare.
Aproape 400 de kilograme de artificii și alte materiale pirotehnice interzise au fost descoperite de polițiști la o firmă din Timișoara, în urma unui control desfășurat pe Aleea Aviatorilor, chiar înainte de finalul anului.
Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a înregistrat progrese semnificative anul acesta în implementarea proiectului european Land4Climate, consolidând cadrul necesar pentru aplicarea soluțiilor bazate pe natură pe terenuri publice și private din bazinul râului Timiș.
Cardul de credit poate fi un instrument financiar de mare ajutor atunci când este folosit cu responsabilitate și seriozitate. Uneori însă, ispitele la cumpărături pot fi mari, iar dorințele utilizatorilor scapă de sub control. Deși există o serie de avantaje pe care le aduce linia de credit, este important însă să se respecte anumite reguli în utilizarea acesteia.
1