Este cea mai cunoscută dintre bisericile monolitice din Lalibela, orașul sfânt al creștinilor etiopieni, un simbol al ingeniozității și credinței care definesc această regiune. Situl din nordul Etiopiei adăpostește un ansamblu de unsprezece biserici săpate direct în piatră, unite prin pasaje și tuneluri, construite în secolele XII–XIII și considerate un adevărat „Ierusalim african”.
Enigma construcției
Bete Giyorgis este considerată apogeul artei monolitice etiopiene. Biserica a fost săpată dintr-un singur bloc de tuf vulcanic, lucrându-se de sus în jos, direct în stâncă. Meșterii au decupat mai întâi o formă pătrată în sol, lăsând masa centrală de piatră neatinsă, apoi au sculptat biserica în interiorul acestui bloc, tăind cornișele, ferestrele și ușile cu o precizie uimitoare.
Planul este cel al unei cruci grecești, perfect simetrice, cu o înălțime de aproape doisprezece metri. Pe pereți se pot observa urmele daltei, fine, aproape ritmice, semn că lucrul a fost făcut manual, fără ajutorul schelelor sau al mortarului. Interiorul, modest și auster, are bolți simple, coloane masive și o lumină care pătrunde prin mici deschideri, desenând linii aurii pe piatra roșie.
Istoria construcției rămâne învăluită în mister. Tradiția spune că regele Gebre Meskel Lalibela ar fi primit poruncă divină să ridice un „nou Ierusalim”, pentru ca etiopienii să nu mai fie nevoiți să călătorească la cel din Țara Sfântă. Cronici medievale menționează că lucrările au durat doar câțiva ani, iar legenda adaugă că îngerii au lucrat noaptea, dublând munca oamenilor. Arheologii moderni estimează o durată mai lungă, dar recunosc faptul că tehnicile folosite depășesc înțelegerea comună a epocii.
Simbolismul și legendele
Dedicată Sfântului Gheorghe, protectorul Etiopiei, biserica este privită ca un simbol al victoriei spirituale asupra răului. Legenda spune că, după ce regele a terminat construirea celorlalte biserici din Lalibela, Sfântul Gheorghe însuși i s-ar fi arătat, reproșându-i că nu i-a dedicat niciuna. Ca ispășire, monarhul a poruncit ridicarea acestei biserici, cea mai frumoasă dintre toate, iar sfântul, mulțumit, a coborât din cer pe calul său alb pentru a o sfinți.
Forma crucii nu este doar decorativă, ci încărcată de semnificații. Crucea dublă a acoperișului, vizibilă doar din aer, reprezintă legătura dintre cer și pământ. Interiorul, săpat sub nivelul solului, sugerează coborârea în adâncul credinței, iar culoarea pietrei – ocru roșiatică – evocă sângele martirilor și pământul etiopian.
De-a lungul secolelor, pelerinii au venit aici pentru vindecare, pentru binecuvântare sau pentru a-și îndeplini jurămintele. În ajunul marilor sărbători, mii de oameni se adună în jurul bisericii, cântând imnuri vechi de secole, în limba ge’ez, străvechea limbă liturgică a Etiopiei.
Coborârea spre Bete Giyorgis e o experiență aproape inițiatică. Din poteca ce urcă prin stâncă, vizitatorul nu vede nimic până când, deodată, pământul se deschide și în mijlocul tăcerii apare crucea uriașă, perfect sculptată. Un șanț îngust, săpat ca o spirală, coboară spre intrare. Lumina devine difuză, temperatura scade, iar sunetele se sting. Pentru turiști, locul e o minune arhitecturală; pentru etiopieni, este un centru al credinței.
Orașul bisericilor vii
Dincolo de Bete Giyorgis, întregul sit de la Lalibela este un labirint al credinței sculptat în piatră. Cele unsprezece biserici monolitice sunt dispuse în două mari grupuri, separate de un pârâu simbolic numit „Iordanul”. Unele, precum Bete Medhane Alem, impresionează prin dimensiuni – este cea mai mare biserică monolitică din lume. Altele, precum Bete Maryam, încântă prin sculpturi și picturi murale fine, cu figuri de sfinți și motive vegetale.
Pasajele care le leagă par tuneluri de inițiere. Prin ele trec zilnic călugări, femei bătrâne cu bastoane din lemn, copii purtând lumânări. Casele din jur sunt simple, rotunde, din lut, iar localnicii participă la viața religioasă a bisericilor. În ianuarie, la sărbătoarea Timkat, Boboteaza etiopiană, zeci de mii de credincioși coboară pe platou, îmbrăcați în alb, purtând icoane și cruci aurite. Ceremonia transformă locul într-o mare de lumină, cântec și praf roșu.
Totuși, monumentalitatea acestui complex rămâne fragilă. Eroziunea, infiltrațiile și turismul crescând amenință piatra milenară. Organizațiile internaționale, între care UNESCO și Uniunea Europeană, au sprijinit proiecte de protecție și restaurare, dar provocările rămân mari.
foto: WikiMedia Commons
Trimite articolul
XE in Timis? In ce comuna?