După un meci pe care l-a dominat, BC SCM Timişoara a avut nevoie de distracţia faulturilor şi loviturilor de pedeapsă ca să scape de o înfrângere ruşinoasă în faţa celor de la Dinamo Bucureşti. De la plus 18 puncte, echipa a fost la un pas să fie egalată şi depăşită în ultimele secunde ale meciului de la Sala „Constantin Jude”, dar până la urmă gazdele au învins, cu 82 - 78.
Campioana mondială de junioare la tenis de masă, Adina Diaconu a fost premiată de Consiliul Judeţean Timiş, fiind declarată cea mai bună sportivă a judeţului. Sportiva care activează pentru CS Dumbrăviţa, sune că nu se va opri aici şi că doreşte să obţină două noi medalii şi la Campionatele Europene.
Pentru că nu au vrut ca jucătorii lor să se accidenteze în cadrul unui meci total lipsit de orice miză, cluburile de rugby Timişoara Saracens şi U Cluj au fost sancţionate, de către Federaţia Română de Rugby, cu pierderea meciului. Cele două echipe ajunseseră la un acord, să nu joace pe un teren îngheţat, riscând să-şi accidenteze jucătorii, la o partidă din Cupa Regelui.
Timişoara Saracens nu a reuşit să răstoarne calculele hârtiei nici în cea de a treia etapă a Challenge Cup, desfăşurată sâmbătă, pe „Dan Păltinişanu”. Era şi greu, având în vedere dimenisunea adversarului, Harlequins Londra, un adevărat monument al rugby-ului european. Scorul final a fost unul dur, dar realist: 3 - 42.
Azi în Timișoara
Joi, 12 februarie, puteți merge la teatru, la film sau la karaoke. Mai sunt și expoziții în oraș.
Mapamond
Actorul american James Van Der Beek, cunoscut pentru rolul din „Dawson’s Creek”, a murit la 48 de ani, după o luptă cu cancerul colorectal. Diagnosticat în 2023 și aflat în stadiul 3 al bolii, actorul a vorbit public despre importanța screeningului pentru depistarea precoce. Van Der Beek era tatăl a șase copii și a devenit celebru la finalul anilor ’90, jucând și în filmul „Varsity Blues”.
Capitală Culturală
Secția de păpuși a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, coordonată de actorul Szőke Kavinszki András, a pregătit o nouă premieră pentru copii: „Petru cel Isteț”, un spectacol despre „ingeniozitate, umor și puterea de a înfrunta nedreptatea”, inspirat de o poveste secuiască.
Mapamond
Un bărbat a deschis focul miercuri într-o școală din Hat Yai, sudul Thailandei, rănind o femeie și o fată de 14 ani, care au fost operate. Un alt copil s-a rănit la gleznă după ce a căzut. Poliția a intervenit, a tras asupra suspectului și l-a arestat, anunțând că toate persoanele din școală sunt în siguranță.
Ştiri sportive
Han Dasom și Lee Eui-jin au fost descalificate de la Jocurile Olimpice de iarnă 2026 după ce pe schiurile lor a fost depistată ceară fluorurată, substanță interzisă de FIS din sezonul 2023-2024. Excluderea a avut loc în calificările probei de sprint la schi fond. Asociația Coreeană de Schi a negat utilizarea intenționată a unei substanțe interzise și a anunțat că va investiga cazul.
Eveniment
Bărbatul care și-a ucis, anul trecut, concubina însărcinată în Lipănești a fost condamnat la închisoare pe viață și obligat să plătească 620.000 de euro daune morale. Sentința nu este definitivă, iar Poliția a precizat că victima nu ceruse ordin de protecție.
Mapamond
Un elev a deschis focul într-o școală tehnică din Anapa, Rusia, miercuri, ucigând un paznic și rănind două persoane. Atacatorul, reținut de poliție, a tras cu o armă neidentificată în holul școlii. Autoritățile au anunțat că atacurile armate în școli, odinioară rare, au devenit tot mai frecvente în Rusia, în ciuda legilor restrictive și a măsurilor de prevenire a violenței.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Zona Piața Mocioni, cu o mare încărcătură simbolică pentru Timișoara, folosită aproape exclusiv ca spațiu de tranzit, va beneficia de un amplu proces de regenerare urbană. Transformarea unei suprafețe de peste 26.000 de metri pătrați din cartierul istoric Iosefin va aduce spații publice pentru relaxare, plimbare și întâlniri ale comunității, precum și o organizare a zonei care acordă prioritate pietonilor, bicicliștilor și transportului public.