După un sezon mediocru, Poli Izometal Timişoara s-a salvat de la retrogradare.
Deşi la început de sezon conducerea clubului avea pretenţii europene, finalul campionatului i-a găsit pe handbaliştii de la Poli Izometal într-o situaţie critică.
CFR Timişoara este una dintre puţinele echipe din B3 care a rămas fără obiectiv.
Timişorenii nu sunt implicaţi nici în lupta pentru promovarea în primul eşalon, nici în cea a evitării retrogradării.
CSU Poli Izometal are şanse să rămână în prima divizie, dar totul depinde de Oradea. Prim-divizionara de handbal a pierdut aiurea multe puncte în acest sezon.
Poli Gomonth, prim-divizionară de futsal, va susţine astăzi, de la ora 17, în Sala Olimpia, meci din cadrul Cupei României împotriva formaţiei Energoconstrucţia Craiova.
Gheorghe Hagi a suportat huiduieli şi insulte mai multe decât s-ar fi aşteptat vreodată chiar în locul de unde s-a lansat în fotbalul mare. La partida dintre Farul Constanţa şi Poli Timişoara, o bună parte a publicului l-a taxat pe Hagi ori de câte ori a avut ocazia.
Gheorghe Hagi are serioase probleme de lot înaintea partidei de sâmbătă, 20 mai, de la ora 17,00, pe teren propriu cu Oţelul Galaţi, din cadrul etapei a 28-a.
Lupta pentru supremaţie în Divizia D Timiş începe să fie din ce în ce mai interesantă. Liderul Timişul Şag a evoluat pe teren propriu, întâlnind pe Plavii Delia Sâmpetru Mare, echipă aflată la coada clasamentului.
Invincibilitatea celor de la Auxerre Lugoj nu mai este de actualitate, deoarece UMT a răsturnat pronosticurile. Timişorenii aflaţi într-o evidentă creştere de formă s-au deplasat la Lugoj cu gândul de a se întoarce la Timişoara cu cel puţin un punct.
„Tigrii” Laurei au rămas să ducă mai departe renumele clubului. Ajutaţi de Laura, dar şi de firma Mirton, sportivii se pregătesc la Şc. Gen. 9, cu instructorii Cristian Modra şi Ovidiu Fuliaşi, şi obţin distincţii la fiecare competiţie la care participă.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 15 octombrie
Joi, 15 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 15 octombrie 2026, în Timișoara?
Joi puteți merge la expoziții, la un roast battle sau la o dezbatere.

România

Parchetul General confirmă un dosar penal deschis în iulie, după 600 de plângeri privind anularea alegerilor din 2024
Parchetul General a confirmat miercuri că a început urmărirea penală in rem într-un dosar deschis în luna iulie, după ce o asociație a depus peste 600 de plângeri privind anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Potrivit instituției, măsura a fost dispusă pe 27 iulie 2026 și vizează faptele reclamate, nu persoane anume, relatează Agerpres.

Ştiri din Timiș

Tatăl și fratele unui elev, reținuți după ce un profesor a fost bătut în curtea unei școli din Timișoara
Tatăl unui elev, în vârstă de 39 de ani, și fratele acestuia, un minor de 16 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore în urma conflictului de miercuri, 14 octombrie, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 15 din Timișoara. Potrivit IPJ Timiș, cei doi sunt cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Mapamond

Al doilea caz de Ebola, confirmat în Kenya. Pacientul este rudă cu bărbatul care a murit în Nairobi
Kenya a confirmat al doilea caz de Ebola din istoria țării, după ce o rudă a unui bărbat care a murit săptămâna trecută într-un spital din Nairobi a fost testată pozitiv pentru virus. Autoritățile sanitare monitorizează persoanele care au intrat în contact cu primul pacient, iar până acum au reușit să identifice și să găsească 113 dintre cele 128 de contacte, relatează The Telegraph.

România

Dominic Fritz va propune ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Președintele USR, Dominic Fritz, va propune ca parlamentarii partidului să nu voteze Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, după ce PSD a anunțat că va intra la guvernare și va susține noul Executiv în Parlament. Propunerea va fi discutată vineri, în Comitetul Politic al USR.

România

Tribunalul București a respins cererea AnimaWings de intrare în insolvență. Aeroportul Timișoara, printre creditori
Tribunalul București a respins cererea prin care compania aeriană AnimaWings solicita deschiderea procedurii insolvenței. Instanța va analiza separat cererile creditorilor, printre care se află și Aeroportul Internațional Timișoara, la un termen stabilit pentru 11 noiembrie, relatează Agerpres. Hotărârea poate fi atacată cu apel în termen de șapte zile de la comunicare.

România

UPDATE. PSD a decis să intre la guvernare alături de Luca Niculescu. Social-democrații vor susține noul Guvern în Parlament
Partidul Social Democrat (PSD) a decis să facă parte din Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu și să susțină noul Executiv în Parlament, potrivit unor surse din partid citate de Agerpres. Decizia a fost luată miercuri, în cadrul Consiliului Politic Național al formațiunii. UPDATE. PSD a decis să intre la guvernare și să susțină Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, a anunțat președintele partidului, Sorin Grindeanu, la o declarație de presă.