Handbaliştii timişoreni sunt supăraţi foc pe decizia federaţiei de a-i delega la partida cu Suceava de sâmbătă, de pe teren propriu, pe aceiași arbitri care au fost delegaţi şi la egalul de la Constanţa. Cei doi sunt acuzaţi pe faţă, într-o declaraţie oficială, de vicierea rezultatului de pe malul mării.
Un echipaj timişorean format din Marius şi Ladislau Giurisici a câştigat Cupa Europei Centrale şi de Est la Raliuri de îndemânare şi Orientare 2017. Din păcate, ironia soartei a făcut ca duminică, la revenirea la Timişoara, autoturismul cu care a fost câştigat titlul să fie afectat de furtună, alegându-se cu plafonul găurit de o cărămidă căzută de pe clădirea în faţa căreia fusese parcat.
Sportivii români au obţinut rezultate bune în acest sfârşit de săptămână la Herneacova, la cel mai puternic turneu de călărie organizat în ultimii ani în România. Din cei opt români intraţi în concurs, doi au câştigat probele susținute la Herneacova International Jumping, competiţia de sărituri peste obstacole din localitatea timişeană.
Ştiri din Timiș
Timișoara își redeschide porțile către istoria sa romantică și mondenă. Muzeul Național al Banatului invită publicul să descopere o nouă ediție din „Gazeta Inimilor Burgheze”, care pune în lumină povești de dragoste și alianțe sociale din burghezia timișoreană.
Eveniment
Peste 300 de amenzi și două cazuri de conducere fără permis, după controale extinse ale Poliției Transporturi Timiș în stațiile de cale ferată din județ.
Ştiri din Timiș
Ziua Republicii Indiei a fost celebrată pe 7 februarie la Timișoara, printr-un eveniment organizat de Ambasada Indiei, care a reunit aproximativ 250 de membri ai comunităților indiană și română. Manifestarea a inclus discursuri oficiale, proiecția filmului patriotic „Dhurandhar” și momente de recunoaștere a contribuțiilor comunității indiene locale.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz domină detașat rețelele sociale în rândul politicienilor din Timiș, cu sute de mii de urmăritori și impact major pe Facebook și TikTok. Fostul primar Nicolae Robu a coborât în afara podiumului, fiind depășit de Degianski, Grindeanu și Drulă.
5
Ştiri din Timiș
Moșnița Nouă face un pas important pentru comunitate prin demararea lucrărilor la noua creșă de pe strada Nucilor, proiect finanțat integral din bugetul local, în valoare de 6,34 milioane lei (TVA inclus).
1
Eveniment
O săptămână de controale intense îi așteaptă pe șoferii de autobuze și camioane, în perioada 9-15 februarie, când Poliția Rutieră verifică respectarea regulilor de circulație la nivel național.
Ştiri din Timiș
Educația antreprenorială nu mai poate fi tratată doar ca un curs opțional pentru studii economice, ci trebuie integrată ca o competență transversală esențială pentru toate domeniile universitare, susține profesorul universitar Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Afirmațiile sunt bazate pe analiza raportului Comisiei Europene „Entrepreneurial Skills and Mindsets in Education” (2025), realizat în cadrul inițiativei „Community for Educational Innovation”.
2
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara cere 14 milioane de euro din Programul Regional Vest 2021–2027 pentru etapa a doua a proiectului MultipleXity. Fondurile ar urma să acopere parțial transformarea fostului depou de tramvaie de pe bd. Take Ionescu într-un centru cultural regional.