BC Timba Timişoara a făcut jumătate din drumul către prima ligă de baschet masculin. La finalul sezonului regulat - pe care „urşii” l-au încheiat pe primul loc – managerul clubului a făcut o scurtă analiză a evoluţiei, dar a subliniat şi aşteptările pentru partea a doua a campionatului.
Sezonul II din Campionatul Regional de Rally Sprint a pornit la drum în acest final de săptămână. Peste 50 de echipaje s-au aliniat la startul primelor două etape din competiţia rezervată amatorilor, locaţia fiind circuitul Wik Power din Arad.
BC Timba Timişoara a terminat prima fază a campionatului Diviziei B din postura de câştigătoare a seriei vestice. „Urşii” au învins cu 92-48 în ultima etapă pe West Olympia Phoenix Arad şi cu un parcurs aproape perfect sunt primii în seria a patra.
Lugojul rămâne în Top 8 al voleiului feminin pentru al doilea an consecutiv. În ciuda numeroaselor probleme de lot, CSM a încheiat sâmbătă sezonul regulat printr-o victorie care le-a conservat locul al optulea în clasament.
Reşiţa rămâne şefă în Banat la handbal masculin, cel puţin pentru încă un sezon. CS Caraş Severin a învins-o încă o dată pe rivala Politehnica Timişoara, 22-18, confirmându-şi statutul de „naşă” a studenţilor în meciurile oficiale.
BCM Danzio este ca şi calificată în play-off-ul Diviziei A de baschet feminin, cu patru meciuri înainte de finalul sezonului regulat. Violetele Timişoarei şi-au asigurat locul 8 graţie victoriei în faţa contracandidatei CSM Sportul Studenţesc, scor 84-70.
Fostul lider al Diviziei A de baschet masculin a deschis runda a 25-a cu un antrenament cu public. Adversara BCT-ului, BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc, nu a putut să ţină ritmul şi a cedat la scor vineri seara, la Timişoara, 107-68.
„Scăpată” de grijile Ligii Balcanice, BC Timişoara se poate concentra pe campionat. Prima şansă se iveşte vineri, atunci când adversară îi va fi modesta BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc, iar un foarte probabil succes i-ar readuce pe bănăţeni mai aproape de podium.
BCM Danzio a revenit pe locul 8 în clasamentul Diviziei A de baschet feminin înaintea derbiului de accedere în play-off. Violetele Timişoarei au învins miercuri, în deplasare, pe Universitatea Cluj, cu 69-61, şi au prima şansă la păstrarea poziţiei a opta.
Baschetbaliştii timişoreni şi-au luat rămas bun de la Liga Balcanică, marţi seara. Alb-violeţii s-au despărţit de ediţia curentă a cupelor europene printr-o victorie cu 88-73 în faţa formaţiei KK Mornar Bar, rezultat care va conta doar pentru palmares, pentru că bănăţenii nu s-au calificat în sferturile de finală.
Mapamond
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei.
Lugoj
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.
România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații.
Economic
Românii care dețin sau intenționează să cumpere autoturisme hibride vor plăti impozite mult mai mari începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a unor modificări legislative recente.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Father Mother Sister Brother”, un film de tip antologie semnat de Jim Jarmusch, care spune trei povești plasate în colțuri diferite ale lumii și explorează relațiile complicate dintre părinți și copiii lor ajunși la maturitate.
Mapamond
Patru membri ai aceleiași familii au fost găsiți morți în Liechtenstein, într-un caz considerat neobișnuit de autorități. Un bărbat de 41 de ani a fost descoperit pe malul Rinului, iar ulterior părinții și sora sa au fost găsiți decedați într-un apartament din Vaduz. Poliția așteaptă rezultatele autopsiilor pentru a stabili cauza deceselor.
1
România
Două avioane F-16 au fost ridicate de la Baza 86 Fetești, în noaptea de 25 spre 26 decembrie, pentru a monitoriza spațiul aerian din nordul județului Tulcea, după atacuri cu drone rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Populația a fost avertizată prin RO-Alert, însă MApN a precizat că nu au existat pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României.
2
Azi în Timișoara
Vineri, 26 decembrie, puteți participa la un tur de Crăciun prin Timișoara, la ateliere sau să mergeți la concerte.