Lacul Surduc găzduieşte în 21 iulie prima ediţie a unui concurs inedit. Traversarea Lacului Surduc este titulatura evenimentului sub care Clubul de Înot Masters Timişoara îi invită la mişcare pe toţi amatorii nataţiei.
Cele două prim-divizionare de baschet masculin din Timişoara sunt extrem de active pe piaţa transferurilor. Dacă vicecampioana BCT a anunţat prelungirea contractului cu Sarovic, nou-promovata Timba a confirmat transferul americanului Chief Kickingstallionsims.
S-a încheiat vacanța pentru handbaliștii timișoreni, care din 16 iulie au reluat antrenamentele cu un singur gând: accederea în cupele europene. Noutățile primei ședințe de pregătire au fost cei trei jucători transferați în această vară, portarul Cristian Antonaru și interii Andrei Grasu și Marian Vasile.
Manejul din Timişoara este la un pas să devină istorie. Cu 25 de ani de existenţă, cel mai mare manej acoperit din ţară este în pericol de a fi trecut pe linie moartă ceea ce ar fi echivala cu o adevărată catastrofă pentru echitaţia din vestul României.
Schimbare de antrenor la prim-divizionara BCM Danzio Timişoara. Preşedintele Dan Ionescu şi-au anunţat revenirea pe banca tehnică a formaţiei de baschet feminin după un singur sezon în care sârbul Ljubomir Kolarevic a stat la conducerea echipei.
Publicul timişorean a luat din nou cu asalt arena de tenis de la clubul Electrica. Cei care au reuşit să prindă un loc în tribune, pline cu o oră înaintea evenimentului, au urmărit finala BRD Timişoara Challenger, între Victor Hpnescu şi Francezul Guillaume Ruffin. A triumfat favoritul 1, Victor Hănescu, după un meci în care s-a văzut clar superioritatea românului.
Jucătorul român de tenis Victor Hănescu a ajuns în finală pentru a doua oară în circuitul Challenger al României. După finala pierdută la Arad el va juca şi la BRD Timişoara Challenger, după ce l-a învins pe Marius Copil în semifinala câştigată sâmbătă.
După un meci românesc în sferturile de finală ale BRD Timişoara Challenge, sâmbătă vom avea şi o semifinală integral românească. Favoritul numărul 1, Victor Hănescu, l-a depăşit pe Victor Crivoi şi continuă în semifinală, acolo unde îl va întâlni pe Marius Copil. Urmăriţi o galerie foto din meciul de vineri dintre Hănescu şi Crivoi!
Meciurile de tenis au continuat şi joi la Arena Electrica, în cadrul BRD Timişoara Challenger. Vineri este programată una dintre cele mai importante partide, cel puţin pentru competitorii români. Este vorba de întâlnirea dintre Victor Hănescu şi Victor Crivoi.
Miercuri a fost o zi bună pentru jucătorii români la BRD Timişoara Challenge. Favoritul numărul 1, Victor Hănescu, nu a avut deloc o zi uşoară, dar s-a calificat în sferturi. Acolo unde îl va întâlni, vineri, de la ora 17, pe Victor Crivoi.
Eveniment
Un tânăr de 24 de ani a fost prins de polițiști după ce a jefuit un adolescent de 15 ani, pe o stradă din Timișoara. Incidentul a avut loc în a doua zi de Crăciun, iar prejudiciul a fost recuperat.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost reținut de polițiștii din Timiș, după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, conducând un tractor sub influența alcoolului, fără a deține permis de conducere.
1
Mapamond
Rusia înregistrează un val de „febra șoarecilor”, cu peste 3.300 de cazuri în 2025, cu 50% mai multe decât anul trecut, cauzate de înmulțirea rozătoarelor pe fondul temperaturilor ridicate. Boala nu se transmite între oameni, dar poate fi fatală.
România
Sâmbătă, 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, credincioșii creștini îl prăznuiesc pe Sfântul Ștefan, primul martir al creștinătății. Cu această ocazie, peste 500.000 de români își sărbătoresc ziua onomastică.
Azi în Timișoara
Sâmbătă, 27 decembrie, puteți participa la un tur ghidat, la un atelier de origami, să mergeți la teatru sau la petreceri în oraș. Mai este deschis și Târgul de Crăciun din centru.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
3
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
34